În luna septembrie, revista Politici de Sănătate a organizat primul Masterclass Internaţional de Health Economics şi Health Technology Assessment, iar unul dintre lectori a fost renumitul specialist din Ungaria, Zoltan Kalo, MD, director al Centrului de Cercetare în Economie Sanitară, Departamentul de politici de sănătate şi economie sanitară de la Universitatea Eötvös Loránd, Budapesta.
Interviu realizat de Raluca Boboc
În 2007, guvernul Ungariei a iniţiat o serie de reforme privind sistemul de asigurări de sănătate prin implicarea companiilor de asigurări private, astfel încât să fie evitate fraudele şi să se asigure controlul cost-eficienţei sistemului de asigurări sociale. Vă rog să ne spuneţi părerea dumneavoastră cu privire la această iniţiativă.
Această iniţiativă a fost propusă de guvernul precedent, însă modul în care a vrut să o implementeze a dus la un eşec dureros. Opoziţia a cerut să se organizeze un referendum, ajungându-se la dizolvarea fostului guvern. Astfel, indiferent de ce-ţi doreşti să faci, modul în care implementezi contează foarte mult.
Din punctul meu de vedere, trebuie să găsim un echilibru între asigurările publice şi cele private; întoarcerea la un sistem public de sănătate nu este cea mai fericită opţiune.
Cea mai bună alegere este una echilibrată, în care există loc atât pentru asigurările publice, care includ pachetul de bază, cât şi pentru cele private, adică posibilitatea ca asiguratorii privaţi să ofere servicii suplimentare.
Există probleme la nivel structural foarte serioase în cadrul sistemului de sănătate din Ungaria, inclusiv o ofertă excedentară a paturilor de spital pentru îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni acute (acoperind cele mai multe dintre accidente şi intervenţii chirurgicale) şi lipsa interesului faţă de îngrijirea preventivă, precum şi un deficit de paturi pentru bolnavii internaţi pe «termen lung“. Cum pot fi rezolvate aceste probleme?
Problema este că acest sistem nu asigură o abordare eficientă. Cel mai important lucru îl constituie consecvenţa iniţiativelor.
Am vizitat recent o ţară din Orientul Mijlociu, Oman. Acolo au iniţiative publice de sănătate până în 2050. Ei spun că pot investi în sănătate şi pot implementa ceea ce-şi propun deoarece nu au alegeri o dată la patru ani. Acolo este un sultan, nu putem vorbi despre democraţie. Poate că sistemul lor politic are şi hibele lui, însă în mod evident această consecvenţă în sistemul de sănătate este foarte eficientă. Dacă şi-au luat un angajament în a schimba sistemul, politicienii ar trebui să realizeze că implementarea acestuia ar trebui să fie independentă de ciclurile parlamentare.
Cealaltă problemă stă în faptul că, uneori, guvernul este în conflict cu autorităţile locale. Imaginaţi-vă că guvernul decide să reducă numărul paturilor de spital, însă pentru autoritatea locală este vital ca acest lucru să nu se întâmple. Consecvenţa iniţiativelor garantată de guvern poate schimba sistemul.
Numărul asistentelor şi al doctorilor este foarte scăzut (3,1 / 1.000 de locuitori) în Ungaria, – dar mai mare decât în România – 2,2 / 1.000 de locuitori. Ce părere aveţi despre acest aspect?
Trebuie să schimbăm sistemul educaţional şi să creăm un plan de carieră pentru personalul din sistemul sanitar. În ţările din centrul şi estul Europei, medicii fac deseori treaba asistentelor. Introduc date în calculator, ceea ce ar putea fi foarte uşor făcut de un administrator. Medicul-şef decide împărţirea pacienţilor în paturi, lucru care poate fi realizat de o asistentă bine pregătită.
Trebuie să oferim asistentelor mai multă responsabilitate. Acestea pot fi la fel de buni manageri în îngrijirea medicală a oamenilor, în timp ce medicul tratează pacienţii. Trebuie să ne bazăm pe asistente, să le oferim mai multă responsabilitate, oportunităţi să avanseze în carieră şi să devină manageri.
De asemenea, avem nevoie de şcoli foarte bune pentru asistenţi, cum avem și pentru medici. O altă problemă sunt salariile. Ne confruntăm, astfel, cu migraţia forţei de muncă din sănătate.
Asistenţii pot fi buni manageri în îngrijirea medicală a pacienţilor, iar medicii n-ar trebui să se confrunte cu această sarcină sau cu chestiuni administrative. Greşeala medicilor constă în faptul că au impresia că, datorită studiilor atât de dificile, ei pot înţelege cum funcţionează economia şi că trebuie să se preocupe de tot ce înseamnă îngrijire medicală. Dar nu e cazul. De ce un medic bun trebuie să fie neapărat un manager bun? Nu este un lucru evident, ei trebuie să înveţe cum să facă asta. De ce ar trebui un medic-şef să dea ordine asistenţilor, când nu este pregătit să facă acest lucru?
De cele mai multe ori, miniştrii Sănătăţii îşi încheie mandatul înainte de a duce la bun sfârşit un program de reformă. Ca tehnocrat, ce soluţii credeţi că există pentru rezolvarea acestei probleme?
Aceasta este consecinţa democraţiei şi noi încă învăţăm ce înseamnă, de fapt, democraţia. Din nou, nu este evident că suntem într-atât de inteligenţi încât să ştim cum să gestionăm toate aceste lucruri. În multe ţări, în momentul în care ministrul pleacă, secretarii de stat rămân. Şefii departamentelor rămân.
Am avut o experienţă foarte interesantă în Egipt. Predau acolo cursuri de Health Economics, iar în ultimii trei-patru ani am cunoscut șase miniştri ai Sănătăţii, însă şeful departamentului de stabilire a preţului medicamentelor, şeful departamentului privind îngrijirea medicală în spital au rămas în funcţie.
Aşadar, chiar dacă miniştrii se schimbă, administraţia continuă programul. Trebuie să respectăm anumite iniţiative, de exemplu, dacă fiecare este de acord că numărul de paturi de spital este prea mare, atunci am putea la fel de bine să preluăm iniţiativa fostului ministru – este ceva ce încă trebuie să învăţăm. Nu este altă soluţie, trebuie să gândim pe termen lung.
Politicile de sănătate trebuie să fie gândite pe termen lung. Aceasta este singura soluţie. Dacă nu putem accepta acest lucru, următoarea întrebare este cum să le implementezi corect: dacă miniştrii pleacă, experţii trebuie să rămână.
Progresul lent privind creşterea încrederii în medicina familiei şi în serviciile ambulatorii duce la îngrijirea, preponderent, în cadrul spitalelor. Care credeţi dvs. că este soluţia la această problemă?
Consider că este foarte important ca medicina de familie să devină mai atractivă pentru tinerii medici, mai ales din punctul de vedere al carierei, dar şi din perspectivă financiară. Într-un astfel de sistem, din ce în ce mai mulţi tineri entuziaşti şi talentaţi se vor orienta către medicina familiei şi vor contribui la schimbarea sistemului de jos în sus. De sus în jos poţi doar să facilitezi găsirea unei soluţii, dar ai nevoie de resursa umană. Chiar dacă ministrul decide că trebuie să oferim mai multă atenţie medicinei de familie, acest lucru nu ajută. De cele mai multe ori această abordare – de sus în jos – duce la închiderea anumitor secţii din spitale, iar pacienţii, dat fiind faptul că medicina familiei nu este un domeniu atât de bine reglementat şi dezvoltat, vor rămâne netrataţi.
Nu este suficient să închizi secţii de spital, ci trebuie să creezi un mediu astfel încât medicina de familie să devină atractivă pentru oameni.
În Ungaria, conceptul de Health Technology Assessment (HTA) datează din 1993, când HTA şi activităţile adiacente s-au dezvoltat prin intermediul unor programe de formare profesională. În România, HTA este la început. Ce sfaturi aveţi pentru noi?
Am publicat de curând o lucrare privind acest aspect, în revista Value to Health. Regional Issues. Poate fi un model pentru voi, putem învăţa din exemple.
Primul aspect extrem de important este TRAINING-ul! În Ungaria am dezvoltat ….
Pentru articolul integral vă invităm să citiți ediția tipărită din luna noiembrie a revistei Politici de Sănătate!
