Politici de Sanatate

“Am pierdut șirul miniștrilor care au fost în funcție din ‘90 încoace”

28 februarie
15:52 2017
“Am pierdut șirul miniștrilor care au fost în funcție din ‘90 încoace”

Interviu cu Laszlo Attila, președintele Comisiei pentru Sănătate Publică, Senat

Care sunt prioritățile în domeniul sănătății?

Din păcate prioritățile sunt extrem de multe în această clipă și asta din cauza inconsecvenței la care am asistat în ultimii 27 de ani, sau dacă vrem să mai scurtăm practic perioada, din anul 2000, de când avem prima nouă lege a sănătății de după ’90. N-a fost respectat un plan de măsuri care se impuneau. Și unul din regretele mele se referă la faptul că eu am pierdut șirul miniștrilor care au fost în funcție din 90 încoace. Din câte am înțeles ne îndreptăm către cifra de 30, dacă nu mai mult. Și cu regret constat de ficare dată că atunci când este numit un nou ministru, ia buretele ud, șterge tot ceea ce s-a făcut până atunci, se apucă din nou de prioritățile pe care și le-a asumat și nu mai apucă să le termine. Iar la acest proces asistăm “neputincioși” de ani de zile.

În prezent asistăm la o situație schizofrenică: toată lumea laudă evenimentele din 2016 privind sănătatea, dar dacă ne uităm la cifre avem cea mai slabă execuție bugetară în Sănătate. Și atunci, din păcate o spun, prioritățile sunt cele pompieristice, și asta din cauza necesității rezolvării problemelor urgente pentru funcționarea decentă a sistemului.

Din punctul de vedere al partidului din care faceți parte și al dumneavoastră, care sunt, punctual, prioritățile în Sănătate?

Sunt priorități care prevăd utilizarea limbii materne în Sănătate și care sunt specifice comunităților minoritare, dar marea majoritate se referă la niște probleme care sunt de interes general și cu aplicare la nivelul întregii societăți. Am încercat să le grupăm în felul următor:

  • prioritățile privind pacienții, și aici mă refer la:
  • necesitatea urgentă de a debirocratiza relația pacient-medic
  • o clarificare privind competențele când te duci la medicul de familie, ca să evităm acele situații care de multe ori nu sunt argumentate de decizii profesionale și ești plimbat în stânga și-n dreapta
  • accesul la servicii, la continuarea activităților de prevenție, respectiv screening, care ar trebui generalizate cât mai repede la nivelul întregii țări, evitându-se sincopele privind vaccinările, screeningul și lista este foarte lungă.
  • priorități legate de oprirea unor demersuri care au fost începute în anii precedenți
  • continuarea informatizării sistemului
  • continuarea procesului de descentralizare, inclusiv la nivelul deciziilor. Chiar dacă a fost început în anul 2010, după 6 ani, și o spun în cunoștință de cauză în calitate de fost viceprimar al municipiului Cluj, rezultatele se văd, dar în același timp, în continuare, la nivel decizional, acest transfer nu s-a făcut. Deci în continuare există această interdependență cu Ministerul Sănătății când se pune problema pe cine poți angaja, când poți angaja, când trebuie să-ți avizezi nu știu ce stat de funcții.
  • continuarea investițiilor majore în această infrastructură, atât de stat, respectiv rezolvarea problemelor legate de cooperarea, complementaritatea sistemului stat-privat, respectiv continuarea sau începerea discuțiilor privind finanțarea sistemului, atât la nivel de stat cât și cea facultativă, sau  reglementările care se impun în acest domeniu privind finanțatorii privați.

Aș face o remarcă probabil dură pentru unii: avem un sistem care se tot modernizează și se adaptează structurii societății, necesarului de la fața locului. Gândiți-vă doar la modernizarea tehnologiei. În schimb, la nivel decizional consider că am făcut pași înapoi: practic avem un sistem care se modernizează și un sistem de management pe care l-aș numi neofeudal de multe ori. Acest sistem de impunere care îți spune ce ai de făcut, ce nu ai de făcut, te limitează privind accesul, îți limitează ce poți și ce nu poți prescrie, neintervenind la structura și din interiorul sistemulului.

Am moștenit practic o situație extrem de necomunicată la timp”

 Cine este Laszlo Attila?

Eu am terminat în ‘90. Cred că sunt penultima  generație care a făcut facultatea de Pediatrie. Cu toate acestea, sunt prima generație de foști absolvenți de pediatrie cu diplomă de generalist, cu rezidențiatul făcut în străinătate, cu un ordin al ministrului de la vremea respectivă, cu toată nebunia din anii ‘90. Nu erau semnate acordurile dintre cele două țări, nu se recunoșteau diplomele, a fost foarte mult de muncă, și totuși a venit momentul când am renunțat. Am intrat în sfera privată și am lucrat într-un domeniu apropiat. Practic, prin implicarea mea în domeniul administrativ am devenit consilier, după aceea viceprimar al Clujului, ulterior senator, iar acum sunt în fața dumneavoastră la al doilea mandat și în această postură. Pot să vă spun că de fiecare dată am încercat să găsesc soluții și de fiecare dată, prin eforturile pe care le-am depus, am reușit. Practic la Cluj am reinventat dialogul la nivelul Consiliului după o perioadă destul de frustrantă și am rezolvat această relație între instituții, iar rezultatele s-au văzut. Asta îmi doresc să obțin și din această postură.

Între cine și cine există acum o lipsă de dialog?

Nu vă ascund faptul că nu m-aș fi gândit că vreodată vom ajunge la lipsa dialogului interinstituțional între diferiții actori ai acestui domeniu. Am moștenit practic o situație extrem de necomunicată la timp. Pur și simplu, nici factorii implicați, și aici mă refer la pacienți, corpul profesional sau chiar și alte instituții nu înțeleg care sunt competențele, rolul diferiților actori din această ecuație. De multe ori ni se solicită să intervenim în probleme care nu intră în atribuțiile noastre, adică în procesul legislativ, dar de multe ori ni se solicită să intervenim în probleme care necesită corecții la nivel guvernamental, hotărâri ale Guvernului, hotărâri ale ministrului, hotărâri ale directorului CNAS. Și atunci asta încercăm să comunicăm și să clarificăm prima dată.

Să știți că eu nu am asistat la impuneri de decizii politice la nivelul acestei comisii. De fiecare dată au primat deciziile profesionale ale membrilor pentru că majoritatea comisiei este formată din medici. Și atunci, de multe ori această direcție a fost favorizată de conducerile partidelor politice. Uitați-vă și acum, din foști 11 membri, mai suntem doar trei senatori care ne continuăm activitatea în acest domeniu. Și de fiecare dată au apărut conflictele în funcție de cine a fost la putere în vremea respectivă, pentru că am considerat că este datoria noastră de medici să intervenim atunci când considerăm că măsurile propuse sau proiectele legislative nu se încadrează în prioritățile breslei.

Prin numirea domnului ministru Bodog, care ne-a fost coleg, a fost vicepreședintele Comisiei, pot să vă spun în calitatea de președinte că avem o relație ireproșabilă din punct de vedere instituțional, cu un dialog permanent, discutăm foarte mult aceste probleme, împreună cu colegii de la Cameră și această barieră de comunicare a fost depășită. Pe de altă parte, a fost o situație destul de încordată cu asociațiile profesionale, instituții de stat și de ce nu, cu instituțiile de învățământ, iar acum depunem eforturi ca să normalizăm această relație.

„Sper ca până la sfârșitul mandatului să aducem îmbunătățiri legii drepturilor pacientului.”

 Care sunt planurile dumneavoastră din punctul de vedere al funcției pe care o ocupați acum în Comisia pentru Sănătate Publică?

Eu nu sunt atât de optimist cum este domnul ministru de altfel, dar sper să avem câteva probleme rezolvate. Să avem pe de o parte un sistem predictibil cu competențele clarificate, cu metodele de control funcționale și cu o finanțare predictibilă aferentă actului medical, nemaivorbind de accesul pacienților care necesită îmbunătățiri.

În calitate de președinte al Comisiei sper să avem o nouă Lege a Sănătății. Nu sunt atât de optimist cunoscând demersurile procesului legislativ, dar foarte probabil de la nivelul Ministerului vom avea spre sfârșitul anului o nouă formă. Sunt foarte multe capitole care trebuie dezbătute și de asta sunt puțin pesimist. Niciodată nu am crezut în succesul acelor măsuri care sunt impuse și neacceptate de cei asupra cărora își face efectul. Deci foarte probabil aici vor fi procese de negociere destul de interesante. Gândiți-vă la furnizorii de servicii, la furnizorii de materiale, la finanțatori, la rezidențiat. Sper ca până la sfârșitul mandatului să avem o lege care clarifică statutul medicului, și să avem curajul să reglementăm sau să aducem îmbunătățiri legii drepturilor pacientului. Iar ceea ce ține de partea de învățământ, sper să avem o reformă a sistemului de formare a rezidențiatului. Vă spun toate acestea pentru că în mare, acum suntem în faza pompieristică, iar acest proces având în vedere că va fi de lungă durată până vom ajunge la acel numitor comun, ar cam necesita măcar un pact, o strategie națională pe care toată clasa politică să și-o asume. Să nu mai ajungem la situația în care avem miniștri care stau în funcție mai puțin de un an de zile. Pe de altă parte, să existe această consecvență cu etapele pe care trebuie să le parcurgem.

Să știți că în anii 90 am fost capabili de acest lucru. Nu de mult am citit un document care stipula unde vrem să ne îndreptăm, ce avem de făcut, sau la nivelul cărei legi trebuie intervenit. Sunt două sisteme majore unde n-am făcut acel pas care să adapteze sistemul la nevoile curente ale societății noastre: este sănătatea și sistemul public de pensii.

Pentru că vorbeați de pacienți, mulți dintre ei se plâng că nu au acces la tratamente inovative, uneori nici la cele de bază. În ce direcție va merge această problemă a prețului la medicamente?

Sper să avem o piață unde să existe 15–16.000 de produse, mai devreme sau mai târziu. Cred că se impun pe de o parte, niște măsuri urgente și stabile privind accesul produselor pe piață, pentru ca ele să intre într-un sistem sau să își facă efectul unei concurențe reale, corecte și oneste pe piață. La ora actuală, din păcate, sunt multe domenii unde aș putea spune că unele produse au ajuns într-o situație dominantă pe piața specifică și nu cred că este chiar sănătoasă o astfel de atitudine. Pe de altă parte, ne-am luat niște angajamente la vremea respectivă, înainte de a adera la Uniunea Europeană, mai devreme sau mai târziu foarte probabil cineva ne va bate la ușă să ne respectăm angajamentele și aici vor fi multe aspecte privind liberalizarea anumitor servicii, activități, lucruri pe care ni le-am asumat și va trebui să găsim o modalitate prin care să vedem cum le punem în practică.

Pe de altă parte, industria farma are nevoie de predictibilitate pentru că în acest domeniu planurile se fac pentru 7-8 ani. Totuși în România se schimbă lucrurile în decursul unui an. Ce ne puteți spune?

Eu născându-mă în anul 1964, am prins perioada cincinală, după anul 2007 am intrat într-o structură unde ciclul este de 7 ani. Cred că trebuie să avem capacitatea de a intra într-un ciclu de proiectare de 7 ani, nu mi se pare normal să modificăm regulile de joc în timpul jocului, după simpatiile unuia sau altuia, ci pur și simplu trebuie să ajungem la o strângere de mână la nivel politic, negociată, chiar elaborată cu cei care trebuie să o pună în aplicare. Aș începe cu pacienții, aș continua cu medicii, cu instituțiile de învățământ, inclusiv cu producătorii, distribuitorii de aparatură sau de medicamente. Problema nu este chiar așa de simplă cum pare, nu vă ascund faptul că o bună parte sau multe decizii luate la începutul anului 2000, la sfârșitul anilor 90 au dus la tot felul de situații bizare și gândiți-vă doar la acea situație când noi vorbim despre un sistem de sănătate fără a avea niciun cuvânt de spus în partea de educație, având capacități limitate în problemele privind factorii de mediu care ne influențează sănătatea și factorii alimentari.

“Nu am văzut niciodată o distincție între sistemul de învățământ medical și infrastructura medicală.”

 S-a aprobat bugetul pentru sănătate. Care este o primă opinie pe care o aveți?

Nu știu cu ce să încep. Vă spun acest lucru pentru că, acest buget practic va acoperi creșterile salariale asumate din sistemul public. Mai trebuie parcurse câteva etape la nivelul Guvernului, la nivelul Casei Naționale de Asigurări pentru a găsi soluții pentru onorarea acelor angajamente, precum obligativitatea creșterii salariului minim pe economie. De exemplu, la medicii de familie, bugetul lor este rostogolit de 4 sau 5 ani iar acel buget, practic ia ca și bază de calcul un salariu minim brut de 640 și ceva de lei. Acum căutăm modalitatea prin care să își poată onora față de angajați aceste obligații, și lista este destul de lungă. Eu văd diferențe relativ mari între atitudinea față de sfera de stat și sfera privată, iar acestea ar trebui echilibrate. Practic, din anul 2010 în învățământ, vedeți unde am ajuns: banii se duc după copii și aș prefera ca și în acest sistem, mă refer la sistemul de sănătate, banii să se ducă după pacient și să lăsăm pacientul să-și aleagă, în funcție de deciziile profesionale, fundamentate și obiectivizate, să se ia decizia corectă pentru pacient. Pe de altă parte, foarte probabil, nu vă ascund acest lucru, în anumite domenii eu prevăd necesitatea de a începe unele proiecte pilot privind introducerea sistemului dual de finanțare. Dacă ai rezolvat problemele pacientului, atunci să fii recompensat, respectiv să clarificăm ce se întâmplă dacă l-ai trimis mai departe. Practic propun o salarizare, respectiv o finanțare luând în considerare și beneficiile pacientului din intervenția respectivă. Vor fi foarte multe astfel de discuții, dar cred că va trebui să abordăm și din acest aspect sistemul de finanțare.

Sunt suficienți bani atât pentru salarii, cât și pentru investiții?

Sper că da. Salariile sunt acoperite și o parte dintre investiții sunt acoperite și pot fi demarate. Mai este un capitol și sunt foarte curios când va apărea pentru că unele investiții majore, mă refer la spitale regionale sau spitalul republican, se vor regăsi într-un capitol bugetar care nu ține de Ministerul Sănătății. Din punctul acesta de vedere chiar dacă nu pot spune că sunt foarte fericit, este un buget decent, dar care va creea anumite tensiuni ce pot fi gestionate dacă sunt făcute eficient și în timp.

Există ceva din guvernarea tehnocrată ce ați vrea să schimbați sau să anulați?

Da, sunt câteva lucruri. Vă spun din experiența de viceprimar, apropo de incompatibilități, pentru că în ultima perioadă au fost foarte multe discuții pe tema acestei ordonanțe care a fost respinsă de Senat. Din experiență vă spun, este foarte greu să controlezi gradul IV de rudenie, nu mai vorbim de gradul IV de afinitate. Cred că aceste incompatibilități pe care au încercat să le introducă, sau le-au și introdus cu această ordonanță, sunt extrem de restrictive, în condițiile în care avem niște norme la care am aderat și aici mă refer la normele europene, care sunt aplicate în 27 de țări.

O altă problemă ar fi aceea că, eu nu văd și nu am văzut niciodată o distincție între sistemul de învățământ medical și infrastructura medicală. În centrele universitare clinice, prin tradiție, de zeci de ani există o colaborare între universități și cel care a fost proprietar, indiferent că a fost proprietar privat înainte de anul 1948, deci există această colaborare. Nu am înțeles de ce trebuie să renunțăm la această colaborare, sau să impunem sau să nu solicităm să existe această colaborare. Nu am înțeles sensul deciziilor privind condițiile pentru managerii de spital, dacă le trebuie sau nu avizul de la universități. Eu consider că este un act care a generat niște conflicte inutile. Clujul s-a dezvoltat și se dezvoltă în continuare datorită existenței universităților, datorită fenomentului de migrație internă a populației tinere către centrele universitare și de fiecare dată am încercat să găsim acele metode de colaborare care să ducă în final la dezvoltarea localității. În cazul de față, eforturile trebuie depuse la nivel național pentru dezvoltarea noastră.

 

Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: