Politici de Sanatate

Pacienţii europeni, prea puţin informaţi despre oportunităţile de îngrijire transfrontalieră

28 octombrie
16:38 2016
Pacienţii europeni, prea puţin informaţi despre oportunităţile de îngrijire transfrontalieră

Comisia Europeană a publicat un raport cu date din 23 de țări membre cu privire la modul în care a fost utilizată Directiva pentru Asistenţă Medicală Transfrontalieră în 2015. Directiva 2011/24/EU clarifică dreptul pacienţilor de a avea acces la tratament pe teritoriul UE şi de a li se rambursa costurile. Pacienţii care se deplasează în altă ţară pentru îngrijiri medicale se vor bucura de acelaşi tratament ca cetăţenii ţării respective. Dacă au dreptul la acel tip de asistenţă medicală în statul de origine, atunci costul îngrijirilor primite va fi rambursat de ţara de origine. În cazul unor îngrijiri planificate dinainte, un stat membru le poate cere pacienţilor să ceară mai întâi o autorizaţie. Statul respectiv are obligaţia de a aproba cererea, numai dacă bolnavul nu poate primi tratamentul respectiv în ţara sa, într-un orizont de timp considerat justificat.

Pentru a urmări efectele Directivei, Comisia a elaborat un chestionar pe care l-a transmis statelor membre. A primit doar 23 de răspunsuri. Prin urmare, anumite ţări nu au putut fi incluse în raportul Comisiei. Este vorba despre Austria, Finlanda, Franţa, Islanda, Letonia, Lituania şi Portugalia. De asemenea, câteva ţări au spus că au întâmpinat probleme în colectarea datelor cerute.

Majoritatea statelor a spus că au primit, în 2015, doar câteva sute de cereri de informaţii referitoare la aplicarea Directivei. De asemenea, cele mai multe state membre spun că au primit mai puţin de 100 de cereri de autorizare a unor tratamente. Iar jumătate dintre ele au fost aprobate. România a primit 530 şi a aprobat 240.

Țara noastră stă foarte bine la timpul de procesare a acestor cereri – doar 3 zile lucrătoare. La polul opus este Grecia, cu 3,4 luni. Timpul de procesare a cererilor de rambursare este însă mai mare în România, de 69,5 zile lucrătoare. Cel mai prost la acest capitol stau Bulgaria, Spania şi Slovacia, cu 90 de zile, iar cel mai bine, Irlanda şi Marea Britanie, cu 20 de zile lucrătoare.

Comisia a ajuns la concluzia că rambursările au fost mici ca valoare, situaţie explicată prin faptul că şi numărul de cereri a fost scăzut. În România, suma totală a rambursărilor a fost de peste 2700 de euro în 2015.

Din punct de vedere al rambursărilor plătite, cu trei excepţii – Norvegia (4,2 mil de euro), Belgia (4,7 mil de euro) , Suedia (6,7 mil de euro), au dat mai puţin de două milioane de 2 milioane de euro. România a dat peste 165.300 de euro.

Raportul a fost prezentat de comisarul european pentru sănătate, Vytenis Andriukaitis, la o conferinţă organizată la Bruxelles. Vytenis Andriukaitis a subliniat importanţa acestei directive privind drepturile pacienţilor şi a solicitat creşterea eforturilor pentru a îmbunătăți informarea bolnavilor. A spus că regretă faptul că cetăţenii europeni ştiu, încă, foarte puţine referitor la drepturile la asistență medicală transfrontalieră.

Roxana Maticiuc

Vezi și:

Asistența Medicală Transfrontalieră, monitorizată atent

Alte articole

TOP

Interviu dr. Mihaela Vlaiculescu

revista politici de sanatate-Republica Moldova

revista politici de sanatate

Abonează-te la newsletter

:
: