Politici de Sanatate

Nou centru de transplant renal în Brașov

12 septembrie
13:55 2014
Nou centru de transplant renal în Brașov

Interviu cu șef lucr. dr. Marius Neculoiu, Facultatea de Medicină, Universitatea „Transilvania” Brașov, membru în Comisia de sănătate publică din Senat

Cariera sa profesională începe la Cluj, în 1996, ca asistent universitar. Lucrează alături de prof. dr. Mihai Lucan, care îi deschide orizontul profesional în marea chirurgie oncologică urologică și în domeniul transplantului renal. „Alături de Domnia Sa, eu am fost unul dintre pionierii activității de transplant în România și țin minte că, în 1997, am condus echipele de prelevare de organe în toată Transilvania; alături de prof. dr. Irinel Popescu și de prof. dr. Radu Deac, am participat între 1994 și 2004 la toate prelevările din Ardeal.” În 2004 decide să se întoarcă în orașul natal. „Brașovul nu era foarte cunoscut în disciplina de urologie, așa că am decis ca experiența acumulată să o transfer aici. Dacă în 2004 se făceau operații deschise, acum se face urologie joasă, ureteroscopii, chirurgie laparoscopică, transplant”.

Care este situația transplantului renal în România?

A evoluat foarte mult. Dacă în 1992 a demarat activitatea de transplant renal în România, inițial de la donator viu, din 1997, odată cu apariția Legii transplantului în 1996, au început prelevările de la donator cadavru și s-a deschis o portiță și pentru transplantul hepatic, și pentru transplantul cardiac. Astăzi, transplantul de la donator cadavru a depășit în România transplantul de la donator viu. Anul trecut, din 260 de transplanturi, 130 de prelevări au fost de la donator cadavru. Lista de așteptare este, însă, lungă, peste 2.500 de pacienți au insuficiență renală cronică și suportă dializa renală sau peritoneală. Doar 1 din 10 beneficiază de transplant renal, pe an. Avantajele economice și medicale ale transplantului față de dializă sunt incontestabile. În primul an, costul este similar cu dializa, dar în anii următori, costurile întreținerii transplantului renal scad la 40% din costul dializei, în plus calitatea vieții este superioară, pacientul se poate integra socioprofesional.

Inițiați în Brașov un nou centru de transplant renal?

Centrul Universitar Brașov și Spitalul Județean sunt acreditate din acest an pentru această activitate.

Va apărea, din 2014, pe harta țării, încă un spital în care se va face transplant renal în România. Barcelona are 17 spitale în care se face transplant renal. La noi sunt doar două centre active. Este o chirurgie de vârf, care presupune o activitate multidisciplinară.

Este, însă, o problemă cu spitalele din România, majoritatea sunt vechi, de 40 de ani, multipavilionare, nu mai corespund ca dotare, circuite funcționale. Din păcate, în perioada 2014-2020 nu s-au negociat fonduri pentru investiții în infrastructura din Sănătate. Pe infrastructură trebuie găsite soluții. Sper ca și în Brașov să se găsească fonduri să se construiască unul dintre cele opt spitale regionale, dotate la nivel european.

O altă problemă este migrarea personalului medical. Criteriul financiar este un motiv de plecare, dar și faptul că posturile în Sănătate sunt blocate. Sistemul de rezidențiat, după părerea mea, trebuie schimbat, medicii rezidenți , cel puțin în specialitățile chirurgicale, nu lucrează efectiv, fac multă muncă de administrație și, în sala de operație, doar privesc. Deși, pe hârtie, ca să iei rezidențiatul trebuie să ai o serie de manopere chirurgicale, număr de operații, în realitate acest lucru nu se întâmplă. Dotările sunt diferite, faci rezidențiatul în clinica universitară și ajungi la spitalele de provincie, nu ai anestezist, aparatură; ești nevoit să operezi ca acum 40 de ani.

Care ar fi propunerile Dvs. în privința reformei sănătății ?

Ne trebuie o nouă lege a sănătății, cea din ‘95 este multiplu amendată, practic nu mai seamănă cu cea inițială. Ar trebui inițiată în această legislatură. Au fost tentative în ultimul timp, nu s-au materializat din cauza reticenței din sistem, dar trebuie modificată și completată cu Legea Spitalelor, Legea personalului medical. Personalul medical nu ar trebui supus Legii salarizării unice a bugetarilor, acesta este primul pas. Dacă vrei să funcționeze un sistem, nu trebuie să fii îngrădit după legea salarizării unice, iar posturile nu trebuie limitate.

În al doilea rând, statutul spitalelor trebuie schimbat, spitalul public să funcționeze ca o societate comercială sau ONG. Să se autofinanțeze. Managerul spitalului trebuie să aibă o anumită autonomie să dezvolte activitatea într-un spital, trebuie să plătească diferențiat personalul, să poată angaja medici de renume, să îi plătească la fel ca la spitalul privat sau în Vest. Conform legislației actuale, nu poți face acest lucru. Trebuie să angajezi valori, iar pentru gărzi pot fi angajați specialiști, rezidenți.

Care este stadiul pregătirii noii legi a sănătății?

Există propuneri. Din păcate, în România legile sunt făcute la guvern. Nu urmează calea normală, ar trebui ca Parlamentul să elaboreze legi, nu Guvernul.

Lista medicamentelor compensate?

Presiunea firmelor de medicamente este foarte mare. Unele sunt foarte bune și ieftine, nu are rost să le scoți. Problema majoră este la medicamentele oncologice. Unde există multe opțiuni, nu este o mare problemă, dar în cazul afecțiunilor oncologice apar foarte multe medicamente noi, cu eficiență dovedită, foarte scumpe. Numai în cancerul renal, imunoterapia pentru cancerul metastatic renal are o eficiență spectaculoasă, am văzut tromb tumoral care a dispărut efectiv, dar este foarte scumpă: 1.500 de euro pe lună, toată viața. Cine își permite să dea 1.500 de euro pe lună? Comisia Casei Naționale aprobă cazurile cu medicamente foarte scumpe, problema este că tot procesul de avizare durează câteva luni, or, până atunci bolnavul cel mai adesea se pierde. Când venea aprobarea, pacientul era mort. Este o problemă de etică medicală în ultimă instanță, cine hotărăște dacă unuia îi iau dreptul la viață și îl pun pe o listă de așteptare sau i-l dau.

Ideea este ca, pe criterii medicale clare, să se facă dosarul într-o zi și a doua zi să ai aprobarea. Trebuie informatizat tot sistemul medical, prescripțiile, oncologia, astfel previi fraudele, ai control și faci economie. Sistemul trebuie conectat cu baza de date de la evidența populației, dar și acolo se operează greu, cum este posibil să prescrii în continuare, la un mort, medicamente timp de trei ani după deces?

Care sunt proiectele Dumneavoastră personale ?

Mi-am propus o inițiativă legislativă pe transplant, pentru introducerea acordului prezumat, care ar crește numărul de donatori. În prezent, este nevoie de acordul familiei pentru donarea de organe. Prin introducerea dosarului medical, asiguratului i se cere acordul explicit. Dacă persoanele și-au manifestat voința de a dona, nu ar mai fi nevoie de acordul familiei, bineînțeles, în situația în care există criteriile clare de moarte cerebrală. A doua propunere legislativă vizează faptul că există o contradicție în Legea 95, prin care spitalul este obligat să asigure tratamentul complet al pacientului și este obligat să deconteze pacienților medicamentele cumpărate pe perioada internării, din cauza lipsei din spital a acestora. Propunerea vizează schimbarea inclusiv a legii achizițiilor publice de medicamente și materiale sanitare, astfel încât farmaciile de spital cu circuit închis să fie aprovizionate cu toate medicamentele necesare tuturor secțiilor, după o licitație publică, dar să nu fie restricționate de un buget limitat. Să fie o infuzie pe stoc la început, iar decontarea să se facă lunar, în funcție de consum. Este mai ieftin să consumi rațional, iar bolnavul să fie tratat după criterii medicale obiective, nu după disponibilul de medicamente din farmacie. Modelul actual predispune la greșeli medicale și la cheltuieli ineficiente. Toată lumea prescrie doar antibioticul disponibil în farmacia spitalului, la toți bolnavii, fie că trebuie, fie că nu, indiferent de antibiogramă, ca să se acopere. S-au selectat tulpini rezistente în spitale. Per total, cheltuielile acum sunt mult mai mari, iar schemele de tratament sunt incorecte sau ineficiente pentru bolnav.

 Dr. Cornelia Scărlătescu

Este, însă, o problemă cu spitalele din România, majoritatea sunt vechi, de 40 de ani, multipavi­lionare, nu mai corespund ca dotare, circuite funcționale.

 După părerea Dvs., care ar fi cauza eșecului reformei în România?

 Reforma pleacă de la oamenii din sistem. Oamenii din sistem sunt conservatori, de multe ori refractari la schimbare. S-a pus problema evaluării, cuantificării performanței, pentru o plată adecvată. Nu s-a ajuns la vreun consens. Sistemul DRG este valabil pentru spital, dar nu cuantifică munca medicului.

Dar 90 % din legi sunt făcute în ministere de funcționari care, în unele cazuri, sunt aceiași de 40 de ani. De aceea nu ne mirăm că există reticență la schimbare.

Modelul actual predispune la greșeli medicale și la cheltuieli ineficiente. Toată lumea prescrie doar antibioticul disponibil în farmacia spitalului, la toți bolnavii, fie că trebuie, fie că nu, indiferent de antibiogramă, ca să se acopere.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: