Politici de Sanatate

Managementul riscurilor în asigurările de sănătate

05 martie
10:53 2014
Managementul riscurilor în asigurările de sănătate


Dr. Cornelia Scărlătescu

 De la reforma în sănătate și costurile care au explodat în ultimii ani, la așteptările clienților și noile inovații și tehnologii, sistemul de îngrijire a sănătății trece prin transformări și provocări dramatice. Întregul sistem – de la  furnizorii de servicii medicale, guvern, instituții de sănătate publică, pacienți, companii de asigurări – simte impactul acestor schimbări și încearcă să identifice noi oportunități sau sa creeze strategii pentru a se proteja de riscurile la care este expus.

Viitorul aparține celor care se adaptează, au viziune pe termen scurt și mediu și pot anticipa, monitoriza și controla riscurile agregate la care sunt expuși.

 ExistĂ oportunităţi pentru a îmbunătăți nivelul și eficiența serviciilor și a reduce costurile, dar pentru a avea șansa  înțelegerii acestor circumstanțe favorabile este nevoie de investiții în tehnologie și de noi abordări ale proceselor de business. Managementul riscurilor în asigurările de sănătate private sau sociale devine un atribut esențial al proceselor de management pentru adaptarea la noile schimbări ale perspectivelor din domeniul sănătății.

 Piaţa de asigurări de sănătate din România – în creștere dar încă subdezvoltată

Din datele furnizate de Insurance Profile, piaţa de asigurări de sănătate a înregistrat creșteri ale volumului de subscrieri, ajungând la 14,8 mil. EUR (65 mil. lei), la finalul lunii septembrie 2013, cu 14% mai mult decât în intervalul ianuarie – septembrie 2012.

Cifra reprezintă, potrivit datelor Insurance Profile Interactiv, puțin peste 1% din totalul pieței de asigurări. O creștere modestă, comparativ cu potențialul și necesarul pieței din România.

Reforma sănătății este așteptată cu nerăbdare atât de pacienți, cât și de personalul medical, de companiile de asigurări sau farmaceutice, de furnizorii privați sau publici de servicii medicale.

Se mizează pe creșterea eficienței folosirii banului public, pe creșterea calității serviciilor medicale și pe suplimentarea surselor de finanțare pentru sistemul sanitar.

Însă strategia de reformă este complexă și adeseori abordată preferențial, doar din anumite unghiuri, ca într-un  spital unde,  în lipsa unor echipe multidisciplinare diagnosticarea și tratarea bolnavului se face pe câte un organ în funcție de specialitatea doctorului și posibilitățile de diagnostic,  fără a se ține seama de toți parametrii vitali și de toată patologia multiplă a organismului bolnav. În asigurările de sănătate, însă, orice linie de business este disecată anticipându-se toți eventualii factori de risc care pot compromite rezultatele așteptate. Se numește management de risc.

Allianz evidenția în Barometrul de Risc 2014, îngrijorarea companiilor față de expunerea la riscurile cibernetice și reputaționale, față de stagnarea sau declinul pieței de asigurări în condițiile unor economii lente și,  în special, în piețele în curs de dezvoltare, față de  lipsa talentelor şi a profesioniștilor.

Potrivit cercetării, riscurile cu care se confruntă companiile sunt tot mai complexe – o combinație a noilor riscuri tehnologice, economice și legate de reglementări, care creează potențialul unei amenințări sistemice pentru afaceri. Allianz explică modul în care  companiile ar putea răspunde acestor provocări în creștere, prin controale interne bine puse la punct, combinate cu o abordare holistică a managementului riscului.

Identificarea impactului interconectivității dintre diferitele riscuri reprezintă o prioritate de top pentru cei responsabili de managementul riscului.

Managementul riscului, una din funcțiile cele mai importante într-o companie de asigurări, constă în identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor (generate de factori interni sau de factori externi) care ar putea avea un impact negativ asupra activităţii asiguratorului.

Societăţile de asigurare sunt capabile astăzi, printr-un proces adecvat de analiză, să înţeleagă natura riscurilor identificate, originea lor, posibilitatea de a le controla şi efectele care pot decurge  din acestea.

Procesul de analiză include evaluări calitative şi cantitative, adoptarea unor metodologii de măsurare a expunerii la risc, inclusiv sisteme de determinare a pierderii maxime posibile, unde este cazul.

 Pentru măsurarea expunerii la risc societăţile vor ţine cont de relaţia dintre riscuri, evaluându-le atât separat, cât şi sub o bază agregată.

 Identificarea şi evaluarea riscurilor trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a factorilor interni (complexitatea structurii organizatorice, natura activităţilor desfăşurate, calitatea personalului şi fluctuaţia acestuia) şi a factorilor externi (condiţii economice, schimbări legislative sau legate de mediul concurenţial în sectorul de asigurări, progrese tehnologice).

Asiguratorii sunt obligati să conceapă proceduri prin care să evidenţieze cu celeritate apariţia unor riscuri care pot afecta situaţia patrimonială şi economică sau care depăşesc limitele de toleranţă fixate. Pentru surse de risc major identificate, societatea trebuie să dispună măsuri de intervenţie imediate.

Analizele includ cel puţin următoarele riscuri care pot determina pierderi sau duce la nerealizarea profiturilor estimate de asigurator: riscul de subscriere, riscul de piaţă, riscul de credit, riscul operaţional, riscul de lichiditate, riscul de concentrare, riscul de contagiune şi riscul reputaţional.

Riscul  de subscriere – rezultă din cauza stabilirii inadecvate a tarifelor de primă şi/sau a rezervelor tehnice comparativ cu obligaţiile asumate.  Poate rezulta din fluctuaţii în frecvenţa şi severitatea evenimentelor asigurate în raport cu estimările din momentul subscrierii;

Risc operaţional – este consecința proceselor interne inadecvate, erorilor angajaţilor sau generate de sistemul informatic, precum şi din cauze externe;

Risc de credit – rezultă din fluctuaţiile în ratingul emitenţilor de valori mobiliare şi al oricăror debitori faţă de care societăţile de asigurare sunt expuse sau din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intermediari, asiguraţi sau alţi debitori;

Risc de piaţă – rezultă, direct ori indirect, din fluctuaţiile în nivelul şi volatilitatea preţului de piaţă al activelor, obligaţiilor şi instrumentelor financiare. Riscul de piaţă cuprinde riscul valutar şi riscul ratei dobânzii;

Risc de lichiditate – rezultă din imposibilitatea asigurătorilor de a valorifica active pentru a onora în orice moment şi cu costuri rezonabile obligaţiile de plată pe termen scurt sau din încasarea cu dificultate a creanţelor din contractele de asigurare/reasigurare;

Risc de concentrare – expunerea la un risc cu un potenţial de generare de pierderi suficient de mari încât să ameninţe solvabilitatea sau situaţia financiară a asigurătorului/reasigurătorului;

Risc de contagiune – posibilitatea înregistrării de pierderi generate de apartenenţa la grup, apărută ca urmare a raporturilor pe care societatea le are cu alte entităţi din grup, situaţiile de dificultate care apar într-o entitate putând să se propage cu efecte negative asupra solvabilităţii societăţii de asigurare/reasigurare;

Risc reputaţional – apare ca urmare a deteriorării imaginii şi/sau a managementului societăţii (publicităţii negative) care conduce la lipsa încrederii publicului în integritatea societăţii

Evaluarea riscurilor trebuie efectuată şi în condiţiile unor scenarii alternative, inclusiv în condiţii de criză. Pentru fiecare dintre sursele de risc identificate, sunt necesare  analize cantitative utilizând teste de stres, cu scadenţă minimum anuală.

Dacă rezultatele acestor analize de stres indică o vulnerabilitate faţă de anumite riscuri, asigurătorii sunt obligați să adopte imediat măsuri pentru gestionarea adecvată a acestor riscuri.

Asigurătorii trebuie să dispună, de asemenea,  de un sistem informatic auditat în conformitate cu reglementările în vigoare privind tehnologia informaţiei, care să certifice adecvarea acestuia la specificul şi volumul activităţii de asigurări de sănătate, gradul de securitate a informaţiei, capacitatea de a furniza raportările solicitate de ASF, capacitatea de conectare la reţea pentru transmiterea electronică a raportărilor, capacitatea de stocare/arhivare a datelor, îndeplinirea de către sistemele informatice a criteriilor minimale prevăzute de reglementările în vigoare pentru prelucrarea automată a datelor în domeniul financiar-contabil.

Ca urmare, în companiile de asigurări trebuie să existe o structură de management al riscului care să nu fie subordonată funcţiilor operative. Poziţia organizatorică a structurii de management al riscului este lăsată la autonomia societăţilor de asigurare, acestea trebuind să respecte principiul de separare între funcţiile operative şi cele de control.

Sursa:  legislație asigurări – ordin 18/2009

Alte articole

TOP

Video – How the EU connected experts to treat epilepsy

revista politici de sanatate

comisia europeana

Abonează-te la newsletter

:
: