Politici de Sanatate

La un pas de două noi legi în Sănătate

05 iunie
19:52 2019
La un pas de două noi legi în Sănătate

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat astăzi, 5 iunie, că sunt în lucru două proiecte legislative noi: Legea prevenirii și Legea profesiilor medicale. Ambele sunt în prezent în stadiul de draft, cea din urmă fiind pregătită pentru a fi pusă în dezbatere publică până vineri, 7 iunie.

„Vom ieşi până vineri în transparenţă decizională cu Legea profesiilor medicale, care sper eu că va încerca să facă oarecare lumină vizavi de modul în care s-a discutat în ultima perioadă de medici falşi, nefalşi şi toate celelalte”, a precizat ministrul Sănătății. Sorina Pintea a adăugat că acest proiect de lege a fost negociat cu toate asociaţiile profesionale timp de aproape nouă luni.

Proiectul de lege a prevenirii urmăreşte să dezvolte programe pentru cetăţenii asiguraţi, dar şi neasiguraţi, astfel încât să aibă acces la servicii medicale. Totodată, prin acest proiect de lege se creează premisele ca tot ce apare nou, inovativ în sănătate, să fie aplicat.

„Bineînţeles, în concordanţă cu legislaţia pe care o vom adapta, astfel încât să permită accesul. Legea prevenţiei este construită pornind de la următoarele principii: echitatea în asigurarea accesului la servicii pentru fiecare persoană asigurată sau nu, solidaritatea, eficienţa utilizării fondurilor publice, abordarea centrată pe persoană de-a lungul vieţii, reorganizarea instituţională cu creşterea capacităţilor de sănătate publică în termeni de infrastructură, resursă umană, tehnologia informaţiei şi sisteme informaţionale.”

Pentru această lege ministrul Sănătății apreciază că mai este nevoie de o lună de lucru. “Pentru a scurta oarecum timpul am propus echipei să mergem o săptămână undeva, fără telefoane, fără intervenţii şi să stăm de dimineaţă până seara să finalizăm acest proiect important. Legea are ca principal scop asigurarea accesului universal şi echitabil la servicii medicale sigure, eficace, eficiente, conforme cu nivelul progresului înregistrat de tehnică şi ştiinţele medicale.”

Ministrul Sănătății a adăugat că proiectul prevede şi „responsabilizarea” autorităţilor locale, a comunităţilor şi a persoanelor privind dezvoltarea programelor de prevenţie şi urmăreşte dezvoltarea de parteneriate intersectoriale şi interinstituţionale pentru a prioritiza sănătatea în toate politicile: „Monitorizarea, reglementarea şi derularea acestor programe va fi făcută de către INSP după ce va fi reorganizat şi asta cât de curând. (…) Un capitol important este reprezentat de stabilirea structurilor responsabile şi atribuţiilor acestora în corelare cu noile concepte de sănătate, plecând de la regândirea organizării MS şi a structurilor din subordine – DSP-urile şi INSP, instituţii care vor avea rolul de dezvoltare, implementare şi monitorizare a noilor politici în sănătate publică şi a prevenţiei.”

INSP – la un pas de reorganizare

Sorina Pintea a precizat că implementarea programelor de prevenţie va fi făcută de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), instituţie din subordinea Ministerului Sănătăţii. “Cât de curând trebuie reorganizat INSP astfel încât să se poată ocupa și de urmărirea planului și a măsurilor pentru prevenție”.

Totodată, ministrul Sănătății a făcut referire și la introducerea de molecule noi, anunţând că vrea o „curăţenie“ în lista de medicamente compensate.

„De câţiva ani nu s-a mai făcut curăţenie în lista compensatelor. Introducem noi molecule, dar cele vechi sunt de la Ginkgo Biloba încoace. De anul trecut s-au făcut paşi concreţi, dorim să creştem lista medicamentelor compensate“, a mai spus Sorina Pintea.

Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

Interviu dr. Mihaela Vlaiculescu

revista politici de sanatate-Republica Moldova

revista politici de sanatate

Abonează-te la newsletter

:
: