Politici de Sanatate

Inima – o mașinărie a sublimului și o metaforă profundă

30 iunie
12:27 2014
Inima – o mașinărie a sublimului și o metaforă profundă

Interviu realizat cu prof. dr. Eduard Apetrei, Institutul de Urgență
pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu” București, vicepreședinte

Era o zi în care-mi zornăiau cuvintele în cap, se rostologeau de-a valma și le simțeam zbaterea în mână a eliberare. Ploaia nu mai contenea și vântul se războia cu umbrelele, neplăcându-i, pesemne, cum atârnau triste deasupra capetelor noastre. Mă îndreptam, în ambele direcții, pe cea a vântului, încercând să-i fiu pe plac, nelăsându-mă pleoștit de ploaie, și pe cea a pașilor care mă duceau grăbit spre Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu” (Fundeni).

Prin ploaie, la braț sau pe brațe, bolnavii-și conduceau trupurile. Inimile trăgeau după ele trupurile. Inimi vineții, obosite, inimi uscate și sfârșite ori inimi pline de sudoare își însoțeau bietele trupuri. Gâfâiau, se zbăteau, se opreau pentru o vreme, dar nu se lăsau până ce nu-și urcau trupurile pe scări. Pe hol, mulțime de inimi își sprijinea trupurile de pereți, le așeza pe scaune și aștepta în fața ușii albe. „Inima mea își alege culoarea / Ea își alege propria culoare.” Acum, trupul, doar el alegea.

Dr. Richard Constantinescu

Inima – metafora profundă

apetrei5Elegant în vestimentație și în mișcări, pășea ferm spre cabinet. M-a salutat scurt, privindu‑mă în ochi, a schițat un zâmbet și s-a prezentat: „Sunt doctorul Apetrei”. A deschis ușa, m-a poftit înăuntru și, de parcă nu fusese îndeajuns vântul ce-mi răvășise cuvintele, îl zării, cu colțul inimii mele, pe Nichita. Profesorul: „Dumneavoastră…?!”Am răspuns: „Eu nu sunt altceva decât / o pată de sânge / care vorbeşte”. Nu l-am întrebat pe profesorul Apetrei care este istoria portretului lui Nichita, deoarece în fața acestuia era așezat, pe perete, un afiș mare: „Povestea bătăilor inimii” – prof. dr. Eduard Apetrei, 18 decembrie 2011, Conferințele Teatrului Național. Doi îngrijitori de metafore.

„Inimă, inimă, planetă misterioasă / pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.”

(Nichita Stănescu)

Evoluția tehnologică îndepărtează medicul de pacient. Nu considerați că în multe situații firescul vieții dispare și se forțează limitele medicinei?

Doctorii sunt în căutarea unor măsurători. Cu cât se află mai aproape de realitatea bolnavului, cu atât sunt mai eficiente. Dacă, în timpul consultației și al celorlalte etape de diagnostic, nu ești pe aceeași cale cu pacientul, pierzi foarte multe detalii. Doctorii buni nu sunt numai cei care știu meserie, ci și aceia care știu meserie și se apropie mult de bolnav.

Am trăit evoluția medicinei marcată de tehnică. Tehnica ne conduce spre un diagnostic rapid, spre rezultate bune, însă poate fi o capcană. Tehnologia are avantaje imense, dar… dezumanizează! O întreagă mașinărie s-a creat acum și se interpune între pacient și doctor. Cred că, la capătul celălalt, și mă refer la cel unde e doctorul, trebuie să fie un om deștept care să știe să și ofere un sfat. Să-și arate fața de după acel aparat.

Etapele diagnosticului trebuie să rămână de bază. Pospăiala face să avem, în anumite clinici, o abordare militărească: pui soldații să stea cu spatele la tine și tu treci, pe rând, la fiecare, cu stetoscopul.

Doctorul nu poate sta pasiv la suferința bolnavului și a familiei. Bolnavul îl privește temător, iar familia îl întreabă: „Nu puteți face nimic?”. Da, uneori se forțează bunul simț și această forțare a dus la progresul medicinei, la depășirea unor limite insurmontabile altădată.

„Am convingerea că stetoscopul va dispărea curând.”

Când ați văzut prima inimă „pe viu”?

Îmi plăcea să merg în sălile de operație, deoarece avusesem înclinație să fiu chirurg. Eram asistent universitar când am văzut o inimă în mișcare. M-a marcat acea imagine și le spun studenților și rezidenților să observe inima pe viu. Ceea ce vedem la cadavru și în atlase este diferit: inima în mișcare are altă formă și o anatomie specială. Anatomia statică diferă de cea în mișcare. Tehnicile actuale sunt extrem de avansate, însă chirurgii știu că o plastie bună presupune a ști și a reface o anatomie bună.

Am întâlnit medici care se opun transplantului cardiac și, în general, donării de organe.

Chirurgul de transplant face un bine imens omenirii. Nu știm să convingem familiile să doneze organele de la rudele care nu mai pot fi salvate. Este o pierdere imensă faptul că lăsăm să se ducă în mormânt organe ce pot salva viețile multor oameni.

Bătăile inimilor multor medici s-au întețit în ultima vreme. De revoltă ori de rușine. Inima sistemului sanitar românesc freamătă…

Lucrăm sub presiunea a trei factori: timpul, mass-media și banii. Pacienți mulți și probleme diverse ne forțează să scurtăm minutele consultației. Remunerarea oficială este slabă și îi determină pe medici să aleagă variante: suplimentarea veniturilor în cabinete private – în mod onorabil – ori alte surse, despre care adesea auzim vorbindu-se. Presa și televiziunea exercită, poate, cea mai mare presiune asupra doctorilor. Cazurile recente de medici suspectați că și-ar fi însușit sume de bani sunt bine-cunoscute. Nu sunt de acord cu afișarea celor acuzați de o anumită infracțiune. Să nu fie judecați public. Vor ajunge să meargă cu capul plecat chiar și aceia care sunt nevinovați. Societatea, în ansamblu, are de suferit în urma încercărilor acestora de defăimare a medicilor. Marile realizări se fac cu suport material. Depinde cum înțelegem acest aspect. Medicul trebuie să aibă un venit potrivit, să fie onest și să nu depășească limitele bunului simț sau să ignore legile statului.

Presiunile despre care am amintit îl fac mic pe doctorul care este slab profesional, iar pe cel valoros îl întăresc, îi dau vigoare. Să nu înțelegem acum că e necesar a pune presiune în sistemul medical pentru a-i testa valorile și a-i cerne nonvalorile.

Cum vă raportați la afirmația că firmele de medicamente nu acționează tocmai etic?

apetrei1Vă răspund la această întrebare cu o poveste reală. Renumitul cardiolog american Eric Topol, pe care l-am cunoscut personal, chairman al Departamentului de cardiologie de la Cleveland Clinic, descoperise că un medicament antiinflamator extrem de utilizat facilitează tromboza coronariană. A făcut publice datele și, ca urmare a afirmațiilor sale, dovedite științific, compania farmaceutică a suferit pierderi financiare importante. În consecință, s-a declanșat un mecanism prin care, în doar câteva zile, postul doctorului Topol s-a desființat și, așa cum scrie dr. M.S. Martin în Romanian Journal of Cardiology, „s-a trezit la ușa instituției la gloria căreia contribuise mai mult decât oricine altcineva”.

Apoi, e drept că și ghidurile medicale sunt făcute sub presiuni mari, însă fără aportul firmelor de medicamente congresele nu s-ar desfășura la anumite standarde, iar publicațiile medicale clasice ori cele în format electronic ar avea de suferit. Trebuie să păstrăm un echilibru în toate și mai ales în medicină. Nu sunt de acord să se folosească ultima strigare în materie de terapie ori ca medicii să fie împinși să recomande anumite produse.

Sunt formați rezidenții într-un mod în care să nu fie diferențe semnificative față de școli de medicină din străinătate?

Educația rezidenților în cardiologie este solidă și are un program bine construit, încă de la înființarea ASCAR. Profesorul C.C. Iliescu și cei care i-au succedat au oferit tinerilor medici o pregătire la standarde înalte. Școala românească de cardiologie a fost respectată și, prin reprezentanții acesteia, distinsă cu numeroase premii. Amintesc că România a fost prima țară din Europa care a avut medici acreditați în ecocardiografie. M-am abandonat multă vreme acestui teritoriu…

Trist și revoltător este că, deși avem medici competenți, promovările în medicină se fac uneori… de multe ori, pe alte criterii decât cele profesionale.

Academia de Științe Medicale a fost recunoscută de Uniunea Europeană ca instituţie ce poate accesa programe conduse sau cu participarea membrilor săi. Cum vedeți, din interior, activitatea acestei „organizații reprezentative în domeniul cercetării științifice medicale din România şi al consacrării academice”?

Sunt astăzi în interiorul acestei instituții mai multe aspecte pozitive decât înainte. Recent, s-a desfășurat la București ședința de lucru a board-ului Federației Europene a Academiilor de Medicină; Conferința științifică „FEAM 2014 Spring Conference”; Simpozionul „Academician Nicolae Cajal”, ediția a IX-a. Ca vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale încerc, împreună cu ceilalți colegi din conducere, să poziționăm această „organizație reprezentativă…” la nivelul pe care îl merită. ASM trebuie să fie percepută de corpul medical ca un reper. Personal, reprezint comisia care acordă cele trei premii pentru lucrări medicale ce au fost publicate în anul precedent. Criteriile de evaluare și deciziile în privința acordării acestor premii am dorit să fie stricte și să nu poată fi interpretate. Tratatele sau monografiile care au fost alese sunt într-adevăr valoroase. Vreau să menționez încă un aspect, care se amintește adesea: unii membri ai Academiei de Științe Medicale semnează cu titlul de „academician”. Ei au interpretat legea „pro-domo”. Nu pledez pentru însușirea unor titluri. Cred în valoarea reală și în simplitate.

Inima e centrul ființei noastre și are o inteligență a sa. E un organ nu numai al simțirii, ci, cred, cel mai important, și al cunoașterii. Organul cunoașterii supreme.

Ca om de știință, nu am argumente să comentez aceste afirmații. Sunt neclar în privința legăturii dintre suflet și inimă. Inima este considerată organul comunicării cu transcendentul. Trebuie să fii special preparat să primești informații din altă lume. Nu știu cine ne programează, cine e forța din afara noastră. Simt un anume ajutor, am un sprijin în această zonă, pe care îl mențin în mine. Nu sunt practicant, nu vorbesc cu emfază despre spiritualitate. E de înțeles apelul la un sprijin, fie de Sus, fie generat de șansă ori de împrejurări.

Unde v-a rămas inima?

Inima mea a rămas acolo unde m-am născut. La țară, în Moldova. Am o senzație de bine pe care n-am încercat-o nicăieri în lumea asta. Inima mea este și aici, în acest oraș, București… Îmi mențin inima vie printr-un echilibru între activitatea profesională și familie. Alexandra-Natașa, nepoata mea, face să-mi tresară mereu inima de bucurie.

 

 

 

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: