Politici de Sanatate

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a

10 iulie
12:31 2018
Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a

Reprezentanți ai autorităților, medici, asociații de pacienți și profesioniști au sărbătorit vineri, 6 iulie, calitatea serviciilor medicale oferite de asistente și moașe. În cadrul celei de-a VI-a ediții a Galei  Premiilor de Excelență în Asistența Medicală, organizată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – filiala Municipiului București, cu managementul logistic al Quinn Media, au fost premiate devotamentul, profesionalismul și excelența celor fără de care serviciile medicale nu ar exista.

”Ediţia din acest an a galei are o semnificaţie deosebită. 2018 este un an anivesar, unul de mare însemnătate pentru noi, românii, şi care ne oferă o ocazie în plus să recunoaştem devotamentul şi efortul continuu al profesioniştilor  din sănătate care reuşesc, în pofida vicisitudinilor cu care se confruntă sistemul sanitar din România, să îşi îndeplinească nobila misiune pe care şi-au asumat-o. Totodată, în acest an, mai mult ca oricând, este important să vorbim despre transfer de cunoştinţe între generaţii, despre viitor într-un context în care statele din Vestul Europei, şi nu numai, exercită o atracţie către cadrele medicale. Premianţii galei de astăzi reprezintă un model de profesionalism şi dăruire, oferindu-le tinerilor aflaţi la început de carieră un exemplu, iar nouă, celorlalţi, încredere”, a afirmat conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

Potrivit dr. Turkes Ablachim, director medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), ”aceste premii nu reprezintă decât un mic semn al recunoştinţei noastre. Fără dumneavoastră serviciile medicale nu ar exista” .

Categorii și premii

”Am organizat acest eveniment din dorinţa de a promova cele mai deosebite realizări ale colegilor noştri asistenţi medicali şi moaşe. În tot aceşti şase ani, ediţie după ediţie, am descoperit împreună că nu este deloc rău ca din când în când să îţi fie recunoscute meritele şi rolul important în această luptă continuă cu moartea şi cu boala, din care pacienţii noştri ies deseori învingători. Asistenții medicali trebuie să aibă încredere în potenţialul lor şi să îl ducă spre excelenţă”, a declarat asist. med. gen. lic. Doina Carmen Mazilu, președinte OAMGMAMR- filiala Municipiului București.

Premiile, printre care și participarea gratuită la Școala de Vară 2019 a Ordinului Asistenților- filiala București, au fost acordate în cadrul următoarelor categorii:

  1. Determinare și implicare – cele două premii au fost acordate echipei de îngrijiri pediatrice a secției de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și moașei Anca Bălășoiu – Maternitatea Bucur.
  2. Echipe de îngrijire cu următoarele Subsecțiuni:
  3. O șansă la viață – echipa de asistente medicale din cadrul Departamentului de transplant medular – Spitalul Clinic Colțea și echipa departamentului de Neurochirurgie – Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie”
  4. Profesioniști în îngrijiri de calitate – colectivul secției de Chirurgie Generală- Spitalul Clinic CF2 și echipa de asistente medicale a departamentului de Urgențe Metabolice – Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof. Dr. N. Paulescu”
  5. Mama și copilul- asistentele secției Neonatologie- Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” și asistentele Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Profesor Doctor Panait Sârbu”
  6. Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat unui număr de 17 persoane: Maria Ferezan și Irina Larisa Cristoiu (Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”), Luminița Bălănescu, Carolina Laurenția Radu și Maria Blănaru (ASSMB- Medicină Școlară), Elvira Marinescu (Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”- departamentul de Cercetări Genetice), Adina Ghincea (Spitalul Obregia), Cecilia Pușcașu și Mărioara Preda (Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”), Veronica Slipenschi, Doina Cornelia Simion, Mariana Besciu, Angela Stegărescu și Dorina Șubă (Institutul Național de Endocrinologie ”CI Parhon”), Camelia Coman și Creița Boltașu (Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie”) și Mărioara Nicolaescu (Spitalul Clinic CF2)
  7. Premiul pentru advocacy și implicare în problemele comunității – Alina Necula
  8. Excelență pentru susținerea drepturilor pacienților și a accesului la tratament – Radu Gănescu, președinte al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC)
  9. Premiul special al juriului – echipa de asistente medicale din secția Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic ”Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu” București

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a – s-a încheiat cu un concert susținut de formația FreeStay.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

Video – How the EU connected experts to treat epilepsy

revista politici de sanatate

comisia europeana

Abonează-te la newsletter

:
: