Politici de Sanatate

Eugen Nicolăescu: Încercăm să reașezăm grila de salarizare pentru personalul medical

19 septembrie
18:30 2013
Eugen Nicolăescu: Încercăm să reașezăm grila de salarizare pentru personalul medical

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o discuţie cu angajaţii din sistemul sanitar, aflaţi în faţa sediului ministerului în semn de protest, a anunţat că se fac eforturi pentru o reaşezare graduală a grilei de salarizare.

„Eu am cerut ieri primului ministru o împuternicire specială pentru discuţie cu Ministerul Muncii şi Ministerul Finanțelor — pentru că e o decizie care nu aparţine numai de Ministerul Sănătăţii. Grila de salarizare pentru personalul medical — de ea este responsabil, după cum ştiţi, Ministerul Muncii — noi încercăm să o reaşezăm puţin, nu ştiu dacă o să reuşim să aplicăm imediat toată legea nr. 284/2010, dar poate gradualizat, în câteva etape. De aceea, eu cred că dacă de sâmbătă ne aşezăm la masă să încercăm să identificăm perioadele pe care să le acceptăm de comun acord — iar după aceea împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul Finanțelor vom găsi soluţiile…„, a precizat ministrul sănătăţii, citat de Agerpres.

El a mai anunţat că săptămâna viitoare va prezenta în Guvern o informare privind stadiul negocierilor şi le-a cerut protestatarilor să fie rezonabili, subliniind cât de necesar este dialogul în acest moment. De asemenea, i-a rugat să înceteze protestele pe durata negocierilor.

Cât timp avem dialog, menajaţi-vă eforturile că aveţi destulă treabă la spitale și în general, sunt convins de asta. Eu încerc să vă asigur de bună credinţă. După aceea, sigur, sunteţi liberi să faceţi ce vreţi, dvs. decideţi. Nu decid eu pe modalităţile pe care dvs. le alegeţi„, a precizat Nicolăescu.

El a admis că „medicii rezidenţi o duc foarte rău”, adăugând că sunt necesare eforturi din partea autorităţilor pentru remedierea problemei. În acest sens, a cerut protestatarilor un dosar cu toate revendicările, transmise oficial.

De luni de zile purtăm discuţii, de luni de zile colegi de-ai dvs. participă la colectivele noastre de lucru — că avem echipe de lucru care pe diverse proiecte de lege şi-au exprimat punctele de vedere, au venit chiar cu o serie de soluţii constructive, pe care noi le apreciem. Dar pentru că este acum un moment mai greu, mai tensionat, cred că este bine să ne reaşezăm poate cu mai multă atenție pe anumite aspecte pe care dvs. le ridicaţi„, a precizat ministrul.

Nicolăescu a mai afirmat că și-a concentrat eforturile asupra reformei sistemului de sănătate și că o serie de proiecte de lege se află încă în dezbatere publică. El a adăugat că până acum au avut loc cinci dezbateri publice, urmează să mai aibă loc una la Oradea și una la Timișoara.

Săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou cu reprezentanții dvs la nivel naţional ca să dăm o formă finală acestor proiecte de lege. Unele dintre ele sunt exact ceea ce dvs. doriţi prin ceea ce acum protestaţi. Altele nu cred că îşi vor putea găsi o soluţionare astăzi sau mâine, cum ar fi de exemplu finanţarea cu 6% din PIB pentru sănătate. Vă daţi seama că şi eu îmi doresc asta. Dacă am avea o asemenea finanţare şi viaţa mea ar fi mai uşoară, pentru că dvs v-ar fi mai bine, oamenilor le-ar fi mai bine și criticile ar fi mai puţine către noi. Deci şi eu îmi doresc asta, numai că va trebui să vedem — şi, de aceea, cred că e nevoie să ne aşezăm la masă„, a mai declarat ministrul.

În cadrul protestelor din faţa Ministerului Sănătăţii s-au strâns peste 120 de oameni care au afişat lozinci prin care cereau „respect” pentru sistemul medical şi 6% din PIB pentru Sănătate.

Ei au mai cerut: o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică acestui sistem, apărarea demnităţii şi renunţare la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistemul public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienți.

Sursă: Agerpres

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: