Politici de Sanatate

Dosar de Asigurări de Sănătate: Sistemul belgian de îngrijire a sănătății

16 septembrie
13:30 2013

Dr. Cornelia Scărlătescu

 

Belgia are un sistem de îngrijire a sănătății mixt, public-privat, cu un sistem de colectare a contribuțiilor pentru sănătate și rambursare a serviciilor medicale organizat de stat, fonduri de asigurări administrate de societăți mutuale nonprofit, private, și furnizori privați de servicii de sănătate. Sistemul este organizat pe principiul solidarității sociale, afilierea la fondurile de asigurări de sănătate fiind obligatorie pentru toți cetățenii pentru a avea acces la servicii medicale, iar plata către furnizorii de servicii medicale este de tip „fee for service”.

Cu o populație de 10,6 milioane de locuitori, Belgia este împărțită în cele două regiuni principale, Valonia și Flandra, care se diferențiază atât din punct de vedere economic, cât și al limbilor vorbite (franceza și olandeza).

Belgia alocă 10,2% din produsul intern brut pentru cheltuielile legate de sănătate, sistemul fiind finanțat în principal din  contribuții atât ale angajatorului (3,8%), cât și ale angajatului (3,55% din venitul brut), precum și din contribuțiile obligatorii virate trimestrial de liber-profesioniști (7,35%). Pacienții finanțează 23,5% din cheltuielile din Sănătate fie prin plăți individuale, corespunzătoare tichetelor moderatoare (out-of pocket money), fie prin plata primelor de asigurare privată de sănătate. Guvernul acordă subvenții rezidenților cu venituri mici.

Este un sistem de asigurări sociale obligatorii care acordă un pachet de beneficii acoperitor pentru aproximativ 99% din populație. Sistemul se bazează pe principiul solidarității sociale, contribuțiile pentru sănătate fiind susținute de persoanele active, în funcție de venituri, iar serviciile medicale sunt acordate în funcție de necesități, inclusiv pentru persoanele dependente, pensionari sau  persoanele fără ocupație.

The National Institute for Sickness and Disability supraveghează sistemul de sănătate transferând fondurile publice colectate de stat pentru sănătate către societățile mutuale  nonprofit, private, care le administrează. Aproximativ 30% dintre belgieni au încheiată, suplimentar, o asigurare privată de sănătate.

National Institute for Sickness and Invalidity Insurance (INAMI/RIZIV) este un organism public nonguvernamental, subordonat Ministerului Afacerilor Sociale, care răspunde de organizarea generală și de managementul financiar al asigurărilor de sănătate. Mutualitățile (societățile mutuale) au în Belgia o istorie îndelungată, care începe încă din sec. al XIX-lea. Ele sunt organizații nonprofit, private, dar au o misiune de interes public.

Sunt organizate în special în funcție de afilieri religioase sau politice, existând cinci alianțe naționale: National Alliance of Christian mutualities, National Union of Neutral mutualities, National Union of Socialist mutualities, the National Union of Liberal mutualities și the National Union of the Free and Professional mutualities. Există și un Fond Auxiliar, neutru,  pentru cei care nu doresc o afiliere pe criterii religioase sau politice.

Serviciile de îngrijire medicală în ambulator sunt achitate integral de asigurați, ulterior fiind rambursată, de către societatea mutuală sau casa de asigurări la care este afiliat asiguratul, contravaloarea serviciului, într-un procent mediu de 75% din valoarea acestuia, cu condiția de a  se face dovada efectuării prestațiilor medicale.

Pentru serviciile de spitalizare, pacienții trebuie să plătească o sumă în acord cu statutul familial, statutul de angajare și durata spitalizării. Această sumă forfetară variază între 42,58 euro și 5,44 euro/zi (începând de la 1   ianuarie 2013).  Serviciile de spitalizare nu sunt achitate de pacienți, exceptând sumele forfetare amintite.

Medicamentele sunt împărțite în șapte clase de rambursare, sistemul de sănătate promovează în special medicamentele generice. Pacienții sunt obligați să achite valoarea coplății care poate ajunge la 80%, statul acoperind diferența de 20-100% din costurile medicației în funcție de clasa căreia îi aparține medicamentul. Medicamentele de clasa A, considerate de risc vital, sunt acoperite 100% de sistemul de asigurări.

Există un plafon al coplăților pentru servicii medicale care este fixat în funcție de categoria socială, de venit și de vârsta asiguratului. Se numește Maximum a facturer ( MaF) și este de trei tipuri:  individual, social și în funcție de venituri per familie. Dacă valoarea tichetelor moderatoare (coplăților) suportate de asigurat atinge plafonul stabilit de lege, într-un interval determinat (anul în curs sau pe durata a doi ani, în cazul bolilor cronice), fondul de asigurare de sănătate va…………

Pentru articolul integral vă invităm să citiți ediția tipărită din luna septembrie a revistei Politici de sănătate!

Alte articole

TOP

Video – How the EU connected experts to treat epilepsy

comisia europeana

Abonează-te la newsletter

:
: