Cu cât o femeie cu cancer mamar ajunge mai târziu la medic, cu atât șansele de supraviețuire scad. Screeningul pentru cancerul mamar ar permite depistarea bolii în stadii incipiente și tratamente mai puțin agresive. Dr. Cristian Bordea, medic primar chirurgie generală, doctor în științe medicale, specialitatea oncologie, șef lucrări, disciplina Chirurgie oncologică la UMF „Carol Davila București”, cu competențe în ultrasonografie (ecografie) generală și supraspecializare în chirurgie oncologică, susține că implementarea unui astfel de program ar fi o inițiativă necesară.
În ce măsură credeți că implementarea unui program național de screening pentru cancerul mamar ar determina scăderea numărului de cazuri diagnosticate târziu?
Programele de screening au ca scop depistarea precoce, în stadii puțin avansate, a diverselor afecțiuni. Ca urmare, tratamentele instituite mai devreme sunt mai puțin mutilante, mai puțin agresive. Țările cu tradiție în practicarea programelor de screening pentru cancerul glandei mamare raportează o depistare a bolii în stadii puțin avansate, fără expresie clinică, în proporție de 50%. Aceste stadii prezintă o rată de supraviețuire mult mai bună, comparativ cu cele diagnosticate atunci când boala are expresie clinică (tumoră mamară, adenopatie axilară, fenomene inflamatorii, retracție tegumentară). În România însă, pacientele ajung târziu la doctor, când boala e în stadiu avansat, iar tratamentul foarte invaziv și șansele de supraviețuire, mai scăzute. De aceea, implementarea unui astfel de program ar fi o inițiativă necesară.
Câte dintre cazurile pe care le-ați avut au fost diagnosticate prea târziu (pondere aproximativă) și de ce credeți că femeile ajung atât de greu la medic?
În România, mai mult de jumătate din cazurile nou-diagnosticate cu cancer mamar se află în stadiile 3 și 4 de boală. Lipsa informației și ignorarea primelor semne și simptome ale bolii determină prezentarea tardivă la medic.
Care este diferența între România și alte state ale UE în ceea ce privește implementarea programelor naționale de screening? Ce modele de bună practică ar putea copia țara noastră?
Programele naționale de screening își propun o rată minimă de participare de 70% din populația-țintă. Neatingerea țintelor de participare impietează desfășurarea unui program național. Dezvoltarea infrastructurii unor centre specializate în diagnosticul și tratamentul cancerului mamar este obligatorie. De asemenea, implicarea colegilor de medicină de familie este esențială în desfășurarea unor programe naționale de screening, astfel încât populația să fie îndrumată țintit și la un interval optim de timp către centrele de specialitate. În momentul de față, nu există diferențe între metodele de diagnostic și tratament între România și alte state ale U.E. Aceste metode, aplicate însă în cadrul unui program național, coordonat, oferă rezultate mai bune decât cele aplicate sporadic, nesistematizat.
Valentina Grigore
