Politici de Sanatate

„De la pacienți îmi iau toată puterea“

12 mai
14:38 2017
„De la pacienți îmi iau toată puterea“

Interviu cu conf. dr. Corina Pop, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Cu zeci de ore pe lună lucrate peste program, cu o viață împărțită între pacienți și obligațiile de la minister, secretarul de stat Corina Pop este descrisă de ministrul Sănătății ca fiind omul care muncește cât șapte la un loc. Are familia plecată de mult peste hotare și ar fi putut să îi urmeze exemplul. Însă a ales să rămână în țară, să lupte pentru servicii de sănătate mai bune pentru pacienți, iar acum, pentru ei, coordonează reforma sistemului sanitar din România.

Care sunt cele mai importante proiecte finanțate cu fonduri rambursabile sau nerambursabile?

Cele mai importante fonduri străine nerambursabile sunt cele care vin în principal din fonduri europene, pe mai multe axe, mai sunt fondurile norvegiene acordate de statul norvegian printr-un mecanism bilateral de cooperare și fondurile guvernului elvețian. Mai există fondurile rambursabile. Unul singur este important, împrumutul de reformă de la Banca Mondială de 250 de milioane de euro, negociat în urmă cu câțiva ani, care reprezintă baza proiectului de reformă a sistemului de sănătate din România.

Cum ar putea cei interesați să găsească informații și să înțeleagă mecanismele europene? Poate că mulți ar vrea să se implice, dar nu știu cum.

E ceva foarte interesant. Comisia Europeană pune la dispoziție, prin alte programe, traininguri pentru cei care vor să învețe să acceseze fonduri europene. În plus, există cel puțin un help desk la Ministerul Fondurilor Europene, unde medici care ar vrea să devină promotori ar putea să învețe. Mai mult, sunt sigură că oricare dintre doctori ar veni să mă întrebe pe mine sau echipa mea de consilieri care face proiecte pe fonduri sau pe cei de la unitatea de implementare a proiectelor, despre un proiect anume, referitor la cum să acceseze fondurile, să participe în proiecte, cu siguranță ar găsi un răspuns. N-am refuzat, de când sunt la minister, niciun doctor care a vrut să inițieze sau care a vrut să știe despre un proiect.

Care a fost ultimul proiect pe care l-ați regretat că nu s-a realizat din cauză că nu au fost bani europeni sau că nu au fost accesate cum trebuie aceste fonduri europene?

Regret în continuare, și sper să nu fie un eșec până la capăt, că nu am reușit anul trecut să inițiez mai repede proiectele pe screening pe care sper să le realizez, pe care sper să le inițiez anul acesta. Îmi doream ca de anul trecut screeningul să înceapă și, de asemenea, mai sunt două proiecte importante care sper să se realizeze. Unul este legat de o anchetă de prevalență care nu a mai fost realizată din anul 2007 în România și care este extrem de importantă pentru sănătatea publică pentru că reprezintă baza – evidence base – pentru politicile de sănătate, adică de ce boli suferă în realitate românii, pentru a ști să facem politicile de sănătate conform morbidității și riscului de mortalitate pe următorul deceniu. Al doilea este cel referitor la DRG, la sistemul de plată al serviciilor de sănătate valabil în momentul de față în România, care obligatoriu are nevoie de o actualizare. Anul trecut, am făcut mari eforturi pentru finanțare, pentru inițiere, însă nu am reușit. Anul acesta, sper că o să avem o finanțare complexă, o parte din Banca Mondială și o parte din fonduri europene nerambursabile, pentru a iniția un proiect care să dureze cel puțin doi ani. Acest proiect presupune inițial o „curățare” a sistemului DRG actual, apoi un proces de colectare de date referitoare la DRG-uri, apoi de analiză, ulterior de evaluare și, în final, de propunere a unui nou sistem, adică actualizarea sistemului de plată, care este fundamentul pentru reforma pe care dorim să o facem. Astea sunt cele două proiecte importante pe care mi le doresc imens.

Spitalele regionale fac parte din proiectul de reformă negociat cu Comisia Europeană. Care este stadiul lor, în acest moment?

Poate că este momentul să explic mai întâi ce înseamnă condiționalitatea și neîndeplinirea condiționalității ex-ante pe Sănătate, ca să se înțeleagă mai bine care este rolul spitalelor regionale și cum au devenit ele de interes. Comisia Europeană, în exercițiul 2014-2020, propune României o sumă importantă de bani cu condiția să știe exact pe ce se cheltuiesc. Fondurile europene se acordă numai pe proiecte care au la bază strategii și planuri naționale. Astfel, în 2012 și în 2013 a fost negociată pe program operațional regional o sumă de peste șase sute de milioane de euro pe care România poate să o acceseze nerambursabil, dar pe care Comisia, împreună cu autoritățile române, a hotărât că va fi cheltuită în două feluri: medicina primară, împreună cu serviciile ambulatorii și spitalele regionale. Întărirea serviciilor de asistență primară înseamnă doctori de familie, asistente comunitare și ambulatorii de specialitate. În momentul în care dovedim că am făcut ce am promis în legătură cu medicina primară, avem 150 de milioane de euro, bani europeni pentru construcția a trei spitale regionale. La acești 150 de milioane, Comisia a fost de acord ca noi, România, să contribuim cu o cofinanțare de 50%. În concluzie, avem 300 de milioane de euro pentru construirea a trei spitale regionale, dar acești bani nu pot fi folosiți decât cu condiția să facem ceea ce am promis pe partea de primary care, ambulatorii și reabilitarea unităților de primiri urgențe, acolo unde este cazul.

Dar, în 2013 la negociere, Comisia a zis că vom putea accesa acești bani numai dacă îndeplinim o condiție care se numește în „bruxelleză” condiționalitate, iar condiționalitatea avea mai multe planuri, unul dintre ele fiind elaborarea Strategiei Naționale de Sănătate. Această Strategie s-a și realizat, a fost aprobată prin hotărâre de guvern și a fost singura dintre părțile de condiționalitate care a putut să fie îndeplinită în timpul guvernului Ponta. Însă mai erau două puncte importante care nu au putut fi îndeplinite și care au revenit de îndeplinit guvernului de tehnocrați condus de Dacian Cioloș. Unul dintre ele era elaborarea unui plan de monitorizare a implementării strategiei. Altfel spus, cum facem noi să vedem dacă implementăm, sau nu, strategia pe care tocmai am aprobat-o. Planul a fost realizat la sfârșitul anului 2016. Celălalt punct era evaluarea serviciilor și a nevoilor din sănătate. Acest lucru ar putea să se numească Master Plan sau plan regional de servicii. Când am venit în minister, în decembrie 2015, a fost prima sarcină care mi s-a dat, extrem de dificilă. Ne-am apucat imediat de ea, am început o negociere cu DG Regio, în mod special, dar și cu DG Sante, referitor la ce aveam de făcut și a reieșit în final că avem de realizat opt planuri regionale de servicii, pentru cele opt regiuni considerate a le avea România. Aceste planuri urmau să evalueze, pe de o parte, nivelul de servicii din momentul de față din fiecare regiune și, pe de altă parte, nevoile, adică de ce are nevoie regiunea, care e morbiditatea pe regiune, care sunt nevoile pentru tuberculoză, pentru maternități, pentru pediatrie, pentru alte diverse specialități, pentru medicina primară, câte comune sunt fără doctor de familie, câți doctori sunt neangajați, adică planuri extrem de laborioase. Munca aceasta a durat până la sfârșitul anului, iar condiționalitatea a fost considerată oarecum îndeplinită, deși nu am primit nicio scrisoare în sensul acesta. Însă în ultima întâlnire cu Comisia, din decembrie, ne-a asigurat că în urma self–assessment-ului, adică în urma propriei noastre evaluări pe care am trimis-o Comisiei, se consideră condiționalitatea îndeplinită cu cele două documente importante: planurile regionale de servicii și un plan pentru monitorizarea și evaluarea implementării Strategiei.

În luna ianuarie însă, surpriză! Deși noi făcusem exact ceea ce ni s-a recomandat și ce am negociat, ni s-a spus, inițial informal, după care formal, că nu este considerată ca fiind îndeplinită condiționalitatea până când nu dovedim, cu elaborarea unor noi documente că vom duce la îndeplinire ceea ce am promis prin planurile regionale de servicii. Astfel că în momentul de față lucrăm la niște planuri de acțiune, la reactualizarea roadmap-ului astfel încât să dovedim Comisiei că tot ce am promis anul trecut prin planurile regionale se va implementa în următorii ani, începând chiar cu anul acesta. Prin urmare, am  început cu cele trei regiuni în care se vor construi spitalele de urgență, adică cea de Nord-Est, cu capitala la Iași, Regiunea de Sud-Vest, cu capitala la Craiova, și Regiunea de Nord-Vest cu capitala la Cluj-Napoca. Și mai mult, am promis Comisiei anul trecut că, începând cu 2018, elaborăm master-planuri regionale de servicii medicale pentru regiunile considerate istorice. Ne ajută și o echipă de experți români pasionați și dedicați, împreună cu un consultant plătit printr-un grant de la Banca Europeană de Investiții, pentru ca, în paralel cu elaborarea studiilor de fezabilitate, să putem decide cum va funcționa rețeaua de spitale din jurul spitalului regional. Pentru acest lucru trebuie să facem: modificări legislative referitoare la categoriile de spitale, la plata per serviciu, la numărul de paturi, numărul de servicii, cum considerăm departamentele medico-chirurgicale sau secțiile, deci modificări legislative multiple; vizite în teritoriu, în fiecare județ, pentru a valida necesitatea existenței spitalelor mici. Trebuie să decidem dacă își găsesc utilitatea în această rețea.

Mai mult, odată cu remodelarea rețelei de spitale, trebuie să apară în oferta de servicii de sănătate serviciile ambulatorii, adică o parte din ceea ce numim astăzi servicii în spitalizare de zi. În acest moment, aceste servicii se fac în condiții improprii, adică în spitale de urgență. De exemplu, pentru o endoscopie, trebuie să urci până la ultimul etaj îmbrăcat în civil ca să faci o investigație care, în mod normal, se poate face în ambulatoriu, adică nu în internarea continuă.

Cine este Corina Pop?

Se poate să nu răspund? E foarte greu să vorbesc despre mine și aș prefera să rămân modestă până la capăt. Mă tem de orice fel de apariție publică, mă tem de orice poză în ziare sau pe internet, declarațiile mele sunt strict profesionale, în privința profesiei mele de bază și în calitate de secretar de stat. M-am ferit mereu ca atunci când dai un search pe numele meu să se știe ceva despre mine. Sunt internistă, părinții mei sunt medici amândoi și sunt plecați în străinătate. Sunt căsătorită de mulți ani, am un soț care mă susține în toate proiectele și doi copii pe care îi ador. Am avut șansa imensă să descopăr un maestru, un profesor și un doctor unic, elev, la rândul lui, al celui mai mare profesor român de medicină internă – prof. Brukner, care mi-a deschis ochii către o lume absolut fabuloasă: medicina internă. Am făcut și a doua specialitate, gastroenterologie.  M-am aplecat apoi puțin spre problemele de sănătate publică și am făcut cursul de management de la Școala Națională. Nu mai știu care a fost motivul, dar soarta întotdeauna face lucrurile într-un fel și uite că am ajuns să fiu propusă secretar de stat în guvernul tehnocrat.

Aveți o privire de ansamblu în legătură cu ceea ce se întâmplă cu programele de Sănătate, cu fondurile externe, cu banii de care dispunem, dar sunteți în același timp și româncă, cetățean al acestei țări. Ce ați schimba, dacă ați putea?

Realmente, aș face schimbări în materie de servicii de sănătate. Reforma a venit pe sufletul meu. În iarna lui 2015, când ministrul Achimaș m-a chemat la minister, l-am întrebat ce o să fac, eram foarte emoționată. Mi-a zis că noi doi o să facem reformă și am râs, așa, în gândul meu: adică, el un ginecolog și eu o internistă, ce reformă să facem noi? Și iată că realmente asta fac de un an. Mă lupt, pentru că eu cred că reforma este necesară. Nu pentru că Europa ne-o impune, ci pentru că este nevoie de ea pentru doctori și pentru pacienți.

Un lucru pe care nu cred că am să pot să-l fac, dar pe care mi l-aș dori este recăpătarea statutului social al doctorului, a poziției sociale, statutul de respect de care se bucura mama mea când era doctoriță în România. De 20 de ani, și în mod special în ultimii 10 ani, profesia de doctor a devenit mai mult de rușine decât de mândrie. Mi-aș dori ca medicii să își recapete poziția socială, să fie ei inima comunității și cred în continuare că în orașele mici, în orașele universitare și în orașele din țară sunt doctori care reprezintă ceva în comunitatea lor.

Iar pacienților ce le-ați spune?

Ce le spun deja pacienților mei este: 1) să aibă încredere și 2) să își construiască o relație personală cu doctorii în care au încredere. Le spun mereu pacienților care pleacă de la mine către alte specialități: ți-l recomand pe doctorul acesta, colegul meu, dar rămâi la el numai dacă simți că poți să ai încredere, dacă nu, îți ofer altă variantă. Încearcă să îți găsești o cale de comunicare personală cu doctorii. Schimbă-l, dacă nu îți place de el. Legea îți permite să faci asta. Nu îți place de gastroenterologul, de chirurgul la care ești, schimbă-l. Nimic nu te obligă să vii la un doctor care se poartă urât cu tine, care nu e atent, care te umilește, care te privește cu superioritate, care crede că el e Dumnezeu și că tu ești un sclav. Construiește-ți o relație în care să fii egal cu doctorul tău dar nici să nu îl tratezi cu răutate, adică el să aibă grijă de tine, iar tu să îl ameninți că suni la linia verde. Nu cred că aceasta este soluția. Eu de la pacienți îmi iau toată puterea.

Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: