Politici de Sanatate

Creșterea bugetului Sănătății, insuficientă pentru nevoile din sistem

28 februarie
14:06 2017
Creșterea bugetului Sănătății, insuficientă pentru nevoile din sistem

Interviu cu dr. Cristian Bușoi, membru în Comisia ITRE din Parlamentul European

Mutarea, la începutul acestui an, în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, nu a schimbat proiectele de sănătate ale dr. Cristian Bușoi. Fostul membru al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) încă are preocupări importante pentru îmbunătățirea sănătății românilor, acest domeniu fiind în centrul acțiunilor sale atât pe plan național, cât și internațional.

 

România se află pe ultimul loc, al 35-lea, în ediția pe anul 2016 al Indexului european al sistemelor de sănătate (EHCI), dat publicității pe 30 ianuarie. Cum poate fi îmbunătățit managementul sectorului public?

Cred că sunt foarte multe de făcut în acest domeniu. Sigur, cea mai importantă este finanțarea. Cât timp România investește atât de puțin în sănătate, în comparație cu celelalte țări din Uniunea Europeană, mai ales în comparație cu țările din Centrul și Estul Europei, atât ca sumă absolută, cât și ca sumă pe cap de locuitor, va fi complicat să reușească să aibă performanțe foarte bune. În mod evident, este imposibil ca România să aibă la fel de mulți bani ca țările din Vestul Europei. Nici nu este nevoie de așa ceva, pentru că, totuși, în România salariile medicilor, asistenților, multe dintre costuri sunt sensibil mai mici decât cele din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, costurile medicamentelor, materialelor sanitare sau echipamentelor sunt similare, pentru că se achiziționează de pe piața internațională. Totuși, România trebuie să înceapă să privească Sănătatea ca pe o prioritate și să crească semnificativ bugetul Sănătății. Chiar dacă bugetul a fost mai mare de la an la an, el a crescut doar datorită unor măsuri concrete: creșterea salariilor, proiecte foarte punctuale, precum contractele cost-volum pentru Hepatita C. Altfel, lucrurile sunt similare și foarte multe îmbunătățiri nu se pot face.

În al doilea rând, dincolo de creșterea finanțării, banii din sistem trebuie cheltuiți mai responsabil, mai eficient, mai transparent și fără fraudă. Iar aici, sigur, sunt chestiuni care țin de mecanismele legale și de regulamentele contractului-cadru, ale legilor în domeniul Sănătății, ale legilor achizițiilor publice și, sigur, în paralel, de acțiunea hotărâtă a instituțiilor sistemului judiciar, care trebuie să dea un semnal foarte clar că nu se pot tolera chestiuni neprincipiale și ilegale în cheltuirea banilor din Sănătate.

În al treilea rând, trebuie să ne concentrăm pe unele obiective foarte clare, să ne canalizăm resursele acolo unde putem face o diferență semnificativă. Sigur că nevoile în Sănătate sunt foarte mari. Ele nu sunt pe deplin satisfăcute nici în țări ca Statele Unite ale Americii, Olanda sau Franța, care investesc în Sănătate ponderi impresionante din PIB și, în mod absolut, sume foarte mari în euro sau în dolari. Chiar există o axiomă că nevoile în Sănătate sunt infinite și niciodată nu putem spune că este de ajuns. Mereu apar tratamente mai bune, poate fi un acces mai larg la tratamente, pot fi condiții mai bune în spitale, poate fi achiziționată o aparatură de mai bună calitate, tehnologie de ultimă generație pentru depistarea unor boli, se pot face mai multe investigații… Dar, în condițiile în care ai un buget limitat și vrei să-l cheltuiești eficient, aunci trebuie să te concentrezi pe acele zone terapeutice unde poți face o diferență. Din punctul meu de vedere, trebuie făcută o analiză foarte clară a programelor de sănătate, a cheltuielilor în domeniul clinic și paraclinic, a bugetelor și a redimensionării spitalelor. Trebuie să ne concentăm pe spitalele care cu adevărat fac un act medical de calitate și rezolvă problemele de sănătate. Trebuie încurajată medicina de familie prin finanțări adecvate, dar și prin responsabilizarea medicilor de familie. Medicii de familie pot ajuta la rezolvarea cazurilor care țin de medicina primară și care aglomerează acum în mod nejustificat spitalele. Dacă facem aceste lucruri, cred că, în câțiva ani, nu foarte mulți, vom putea să schimbăm situația din Indexul de Sănătate.

Anul acesta, bugetul Sănătății este mai mare cu 1,8 miliarde lei. Este suficient?

Bugetul este sensibil crescut la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar mare parte din această creștere se duce în creșterile salariale din sistem, care au fost deja decise prin lege, la sfârșitul anului 2016. Însă în medicina de familie, în sistemul clinic, în medicina de ambulatoriu (care ar trebui încurajată pentru a degreva spitalele), în sistemul spitalicesc, unde este nevoie de bani suplimentari pentru medicamente, materiale sanitare, pentru dezinfectanți, creșterile fie nu există, fie sunt foarte mici și nu vor produce o îmbunătățire substanțială. În ceea ce privește Ministerul Sănătății, am văzut declarațiile Guvernului legate de vaccinuri și de alte proiecte. Aici avem nevoie de o acțiune mai hotărâtă, pe care, din păcate, nu am văzut-o, cel puțin în această lună de la instalarea noului Executiv. E adevărat că Guvernul a fost preocupat cu modificarea legislației din domeniul judiciar. De ce spun că trebuie o acțiune mai hotărâtă din partea Ministerului Sănătății? Dacă, spre exemplu, nu pornim construcția celor trei spitale pe bani europeni, riscăm să pierdem acești bani. Deocamdată, suntem în faza în care nu avem nici măcar începute studiile de fezabilitate.

Aveți un proiect de construcție a unui spital european la București. În ce stadiu se află proiectul?

Așa cum l-am propus eu și colegii mei, acest spital trebuia să fie construit de Municipalitate. Bugetul Bucureștiului este în jur de 1 miliard de euro pe an. În ultimii șapte ani, s-au dus în sistemul de sănătate din Capitală în jur de 320 de milioane de euro. Nu pot să contest faptul că în anumite spitale dintre cele 19, aflate în București în administrarea ASSMB, s-au mai îmbunătățit condițiile, dar oricum nu s-au îmbunătățit cât să justifice cheltuirea unei sume atât de mari. Cu 250 de milioane de euro, așa cum sunt costurile prevăzute în studiile din 2008 – după cum au calculat și colegii cu care am gândit acest proiect, am putea face cel mai mare spital din România, la București. Nu am văzut un mare entuziasm la actuala conducere a Municipiului București pentru a începe acest proiect, ci, mai degrabă, în continuare aceeași abordare de a împărți în condiții îndoielnice fondurile pentru sănătate spitalelor existente. Colegii mei din Parlament au depus un amendament la buget pentru a începe construcția spitalului cu bani din bugetul Ministerului Sănătății, urmând ca în timp să vină și Municipalitatea cu sumele necesare pentru ca acest spital să se realizeze în parteneriat. Vom vedea dacă Guvernul va accepta acest amendament, mai ales că și în programul de guvernare al actualului Executiv există proiectul unui campus, care este mai mult decât un spital, la o sumă extrem de mare, nejustificată, din punctul meu de vedere. Probabil că prin licitații și odată stabilite amănuntele tehnice, se va vedea exact care este costul real, cu siguranță mult mai rezonabil decât ce am văzut în programul de guvernare al Executivului. Important este să se ia decizia construirii acestui spital.

Care sunt punctele forte ale acestei structuri spitalicești?

Cel mai important lucru în proiectul de spital pe care l-am propus este că vor exista circuite moderne, adaptate secolului al XXI-lea. Toate spitalele publice din București sunt depășite din punctul de vedere al circuitelor, dar și al uzurii infrastructurii clădirilor. E și normal, dacă ne gândim că unele dintre ele sunt construite înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, iar altele, cele mai multe, în timpul comunismului, anii ’70 – ’80. Infecțiile intraspitalicești într-o construcție nou-nouță ar fi mult mai scăzute. În plus, cred că ar fi un punct de atracție pentru medicii tineri, chiar pentru cei care au plecat din țară și care ar dori să se întoarcă, să vină să lucreze într-un spital curat, modern, echipat cu aparatură performantă, la standarde europene. Cred că o bună parte dintre cele 19 spitale ale Municipalității și-ar putea găsi o casă nouă în această nouă unitate medicală. Sigur, în patru-cinci spitale s-au făcut reparații capitale. Mă refer la Gomoiu, care încă nu este terminat, din păcate, pentru că nu a existat un proiect făcut cu cap în timpul administrației domnului Sorin Oprescu. Însă Spitalul Foișor, chiar și Spitalul Sf. Maria sunt unități în care s-au făcut investiții și care pot să rămână, fără doar și poate, pe locul lor. În rest, toate celelalte, nefiind desființate și fiind fiecare cu personalitatea lui juridică, ar putea să-și găsească o casă nouă în acest spital, unde s-ar oferi servicii medicale de calitate, cu echipamente moderne și cu cei mai buni medici din București, în complementaritate cu marile spitale clinice universitare deja existente.

Revenind la Index, România a obținut 48 din 125 de puncte la categoria „prevenție”, iar în ceea ce privește accesul la tratament, suntem pe ultimul loc. Cât de importantă este prevenția în managementul bolilor cronice și cum poate fi îmbunătățit accesul la tratament?

În România, prevenția este aproape zero. Din păcate, este o realitate care s-a perpetuat de-a lungul ultimilor 25 de ani, cu mici îmbunătățiri în 2008. Atunci s-a derulat Programul de Evaluare a Stării de Sănătate, ce a scos la iveală multe probleme de sănătate ale românilor și i-a determinat pe foarte mulți dintre aceștia să înceapă să trateze la timp problemele de sănătate descoperite, fără să ajungă în faza cronicizării bolii sau a unor complicații, al căror tratament costă foarte mult. Din păcate însă, de atunci și până acum nu au mai fost prea multe campanii de informare. În ceea ce privește rata de vaccinare, chiar dacă Ministerul Sănătății a încercat, în ultimii ani, să explice situația, efortul s-a dovedit ineficient. În continuare avem una dintre ratele cele mai mici de vaccinare din Uniunea Europeană, iar acest lucru se întâmplă, din păcate, chiar în mediul urban, unde oamenii au acces rapid la informație și resurse financiare mai bune, comparativ cu cei din mediul rural. Scăderea ratei vaccinării este și o consecință a unor campanii denigratoare, inexacte și incorecte, mai ales în mediul online. Pe de altă parte, și accesul la vaccinuri este o problemă foarte mare în România. Produse de strictă necesitate nu se găsesc și atunci, în mod evident, oamenii le caută în străinătate, în țările din jur: Bulgaria, Ungaria sau chiar în Vestul Europei. Puțini sunt însă care își permit din punct de vedere financiar să facă acest efort. Mi se pare inacceptabil și e chestiune doar de organizare. Nu mai vorbesc de vechea problemă cu Institutul Cantacuzino, care nici acum nu a primit o comandă fermă pentru vaccinul antigripal și care ar fi putut să rezolve, mai ales în perioadele de toamnă, probleme importante de sănătate.

Screeningul este aproape inexistent, încă avem incidențe foarte mari pe cancerul de sân, pe cancerul de col uterin, chiar și pe cel de colon – cancere care prin campanii de screening bine targetate ar putea fi identificate în stadii foarte incipiente și vindecate în multe dintre cazuri. Ar însemna costuri mult mai mici pentru tratamente. Din păcate, nu a existat o viziune, o înțelegere că investind în prevenție am salva nu doar vieți, ci și costuri, chiar pe termen scurt, nu mai vorbesc pe termene mediu și lung; în plus, am îmbunătăți indicatorii. Pe de altă parte, bugetul fiind foarte strâns și nevoile foarte mari, este foarte dificil să iei decizia de a tăia din programele curative, din programele de sănătate, din bugetele spitalelor, din bugetele medicilor de familie, pentru a finanța programe de prevenție. Cred că aici ar trebui să ne uităm la niște resurse din alte zone, poate, și nu ar fi vorba de reurse foarte mari. Eu cred că dacă nu s-ar mai investi în bazine de înot în localități fără apă curentă, în terenuri de fotbal construite în pantă sau în săli de sport care stau cu lacătul pe ușă pentru că nu le folosește nimeni, iar acești bani ar fi redirecționați către ridicarea unui spital sau a câtorva dispensare, societatea românească ar avea mai mult de câștigat. Știu miza fondurilor de investiții de la Ministerul Dezvoltării, știu, mai ales în anumite perioade, cât era de important pentru administrația locală și chiar pentru clientela partidului de guvernământ acest lucru, dar cred că, pentru societate, pentru oameni, ar fi de mai mare folos să se investească în Sănătate și în prevenție.

În ceea ce privește tratamentul, este clar că avem o problemă cu accesul la medicamentele inovative, la tratamentele de ultimă generație. Hepatita C este un exemplu care parțial și în mică măsură a fost rezolvat cu contractul cu cei 5.000 de pacienți, între octombrie 2015 și octombrie 2016. Așteptăm să se rezolve, pentru anul 2017, și să înceapă cei 10.000 de pacienți să își facă tratamentul. Există încă liste de așteptare și încă este o problemă cu actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite, pentru că multe tratamente nu se găsesc în România. Mai mult decât atât, avem o problemă chiar cu accesul la medicamentele de strictă necesitate și care nu costă mult. Și asta, dintr-o politică păguboasă, populistă și incorectă de reducere fără discernământ a prețului la medicamente. Sigur că e normal ca România să deconteze cel mai mic preț la medicamente din UE, fiind țara cu cele mai mici posibilități financiare. Dar asta se poate face în mod inteligent, prin contracte de cost-volum, prin negocieri pentru medicamentele care sunt foarte scumpe, chiar prin introducerea unui sistem dual, ca în Spania: cu un preț de referință la media europeană și cu un preț de decontare la cel mai mic tarif din media europeană. Sunt scăzute în mod haotic prețurile și la medicamentele ieftine, și la generice, se scade prețul de referință pentru medicamentele inovatoare care, astfel, devin total neatractive de adus în România, pentru că în acest fel se încurajează comerțul paralel și se strică piața în țări cu posibilități financiare mult mai bune (Germania, Franța, Marea Britanie, țările nordice).. Toate aceste decizii fără cap, populiste, incorecte au dus la situația în care pentru unele produse avem cel mai mic preț din UE, dar asta nu îi ajută cu nimic pe pacienți, pentru că ele nu se mai găsesc în farmacii. Și aici, protejând totuși bugetul de stat, care oricum este protejat prin sistemul de clawback și nu plătește mai mult de 6 miliarde pe an pe medicamente, restul întorcându-se de la companiile farmaceutice, protejând chiar și pacientul și putând să-i oferim cel mai mic preț din UE pe prețul de decontare sau de cumpărare, dar în același timp înțelegând și mecanismele industriei farmaceutice europene pentru a nu dezechilibra piețe mult mai interesante și mai importante decât în România, am putea rezolva această problemă și am putea crește accesul la tratamente. Acesta este deficitar pentru că, din păcate, și accesul la servicii medicale este foarte prost, mai ales în mediul rural, mai ales în orașele mici. Aici, discuția se leagă cu campaniile de informare, cu creșterea gradului de conștientizare a pacienților despre nevoile de a se trata, de a se investiga și cu politicile de prevenție.

Vaccinul pentru Hepatita B lipsește până în ianuarie 2018. Ce s-ar putea face pentru schimbarea acestui sistem, în care producătorii nu mai aduc pe piața românească medicamente esențiale?

Ministerul Sănătății este cel responsabil de vaccinuri, iar aici sunt două chestiuni de luat în seamă: de găsit acele prerogative legale prin care, într-adevăr, să nu mai ajungem în astfel de situații și producătorii să aibă obligații, mai ales acolo unde avea de-a face cu produse unice, dacă vor să fie parteneri ai sistemului de sănătate. Pe de altă parte, trebuie să existe o mai mare predictibilitate și o mai bună organizare în ceea ce privește achiziția. Nu este normal să avem perioade lungi în care să nu fim acoperiți de contracte în acest domeniu, al vaccinurilor, pentru că lucrurile se pot agrava. Acest lucru nu a fost rezolvat nici în perioada Guvernului trecut și pare a fi una dintre problemele mari ale acestui moment. Este nevoie de o îmbunătățire a legislației, dar și de o mai mare diligență și predictibilitate la Ministerul Sănătății, acolo unde, din păcate, în anumite chestiuni domnesc haosul și nepăsarea.

Ați fost cel mai activ europarlamentar la categoria „Sănătate” în 2016. Cum ați schimba actuala politică de sănătate?

  • Aș pleda pentru o creștere semnificativă a finanțării
  • Avem nevoie de o reformă a spitalelor. Trebuie să ne concentrăm resursele și investițiile pe acele spitale care cu adevărat produc plusvaloare, care rezolvă marile probleme de sănătate. Asta nu înseamnă că spitalele mici, din mediul rural, din orașele mici trebuie închise. Ele trebuie păstrate, trebuie redimensionate și susținute pentru acele specialități care pot să rezolve problemele de sănătate cu posibilitățile pe care le au aceste spitale. Aș încuraja și aș responsabiliza mai mult medicina de familie pentru că, pe de o parte, multe dintre problemele de sănătate s-ar putea rezolva la nivelul medicinei primare și am degreva spitalele de anumite cazuri care în mod nejustificat ridică costurile și care nu au ce să caute în spitale. Într-un fel privează de servicii medicale pe acei pacienți care au cu adevărat nevoie de internare, de investigații într-un spital. De asemenea, m-aș concentra pe absorbția banilor europeni pentru cele trei spitale și pe un plan multianual de investiții în acele spitale care au cu adevărat nevoie de investiții. Nu spun neapărat că banii sunt cheltuiți nejustificat sau fraudulos, deși pot fi ridicate semne de întrebare pe anumite investiții. Spun însă că nu există o gândire coerentă și că, până acum, au avut succes acele proiecte care au fost susținute cu mai mult lobby din partea celor care decid politic. Sigur, în mod poate legitim, fiecare primar, președinte de consiliu județean, parlamentar de județ a insistat pentru dotarea unui spital din județul respectiv, fără însă a avea o privire de ansamblu, fără a vedea în ce măsură e nevoie, în ce măsură duplicăm anumite investiții, în ce măsură ducem o aparatură de înaltă performanță într-un loc în care adresabilitatea este foarte mică sau în care s-ar putea să nu avem nici măcar medicii specialiști care să lucreze cu această aparatură de înaltă performanță.
  • Trebuie îmbunătățită, dacă nu chiar schimbată, legislația privind protecția pacientului și calitatea serviciilor în Sănătate. Trebuie să implementăm protocoalele terapeutice de la nivel european, trebuie să existe standarde minime de calitate pentru serviciile care se decontează din sistemul public de asigurări de sănătate și trebuie să introducem în contractul-cadru din legislație posibilitatea de a nu fi decontate acele servicii care nu respectă standarde minime de calitate. În acest fel, am disciplina foarte mult și am pune o presiune pozitivă pe furnizorii de servicii – fie ei spitale, laboratoare, centre de investigație, medicină ambulatorie, medicină de familie ș.a.m.d. – să fie foarte atenți la nivelele minime de calitate pe care le oferă prin serviciile oferite.

Ce proiecte ați finalizat sau aveți în continuare pe Sănătate?

S-a finalizat de curând un raport în Parlamentul European la care am lucrat, am avut și calitatea de raportor din partea Grupului PPE în ceea ce privește siguranța pacienților și infecțiile intraspitalicești. Acolo sunt foarte multe recomandări de care și România trebuie să țină cont. Există în mod clar anumite recomandări în ceea ce privește accesul la medicamente și încă avem o legislație neterminată care sper să deblocheze ceea ce privește transparența în stabilirea prețului și includerea medicamentelor în listele de compensate și gratuite. Acolo am avut rolul de raportor de opinie pentru Comisia IMCO și această legislație trebuie deblocată pentru că e de mare ajutor României. Voi fi foarte activ ca președinte al unui grup informal, „Friends of the liver”- parlamentari care se ocupă de găsirea unor soluții pentru reducerea problemei bolilor de ficat. Hepatitele sunt extrem de importante, dar și complicațiile hepatitelor sau alte boli de ficat sunt, din păcate, maladii care afectează mulți cetățeni europeni și pentru care trebuie să găsim căi de acțiune mult mai eficiente. Mai sunt posibile multe alte acțiuni punctuale care pot îmbunătăți anumite practici, anumite protocoale în domeniul sănătății, nu doar în România, ci și în multe alte țări europene.

V-ați mutat de curând în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE). Care sunt atribuțiile în noua comisie?

Am început să activez în Comisia ITRE din ianuarie 2017. Aici există o importantă componentă de cercetare. În programul Orizont 2020, un pilon extrem de serios și bine bugetat este cercetarea în Sănătate. Trebuie să facem toate eforturile pentru ca entități din România, universități, ONG-uri, institute de cercetare, academii – să acceseze bani europeni pentru cercetare în Sănătate. Însă întotdeauna voi fi foarte activ pe partea de sănătate, așa cum am fost încă din 2007 – 2009, la începutul mandatului meu de europarlamentar, când am lucrat, prin amendamente, la directiva privind serviciile medicale transfrontaliere. Prin urmare, indiferent de Comisia din care voi face parte, voi rămâne foarte implicat în inițiativele de Sănătate din Parlamentul European și, sigur, activ în toate dezbaterile în domeniul Sănătății din România.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: