Politici de Sanatate

Consultare publică privind aspectele de punere în aplicare a viitorului program-cadru Orizont Europa

09 august
18:21 2019
Consultare publică privind aspectele de punere în aplicare a viitorului program-cadru Orizont Europa

Cu un buget propus de 100 de miliarde de euro pentru perioada 2021 – 2027, programul-cadru Orizont Europa reprezintă cea mai mare investiție colaborativă multinațională în cercetare și inovare din Europa și este deschisă participanților din întreaga lume.

Pe baza acordului provizoriu, un Plan Strategic va prezenta prioritățile pentru primii patru ani ai programului-cadru Orizont Europa. În paralel, Comisia Europeană a început să elaboreze strategia de punere în aplicare, un instrument care să concentreze atenția, să planifice eforturile și resursele către regulile, procesele, sistemele, documentele și orientările, astfel încât acestea să fie gata la timp pentru începerea programului.

Prin urmare, toți cei interesați pot contribui la proiectarea implementării viitorului program de cercetare și inovare prin completarea unui chestionar disponibil aici și care durează, în medie, 30 de minute.

Termenul limită este 15 septembrie 2019.

După această fază, vă puteți implica în continuare participând la Zilele Europene de Cercetare și Inovare care vor avea loc în perioada 24-25-26 septembrie 2019, la Bruxelles.

Roxana Maticiuc


		
				
				

Alte articole

TOP

Interviu dr. Mihaela Vlaiculescu

revista politici de sanatate-Republica Moldova

revista politici de sanatate

Abonează-te la newsletter

:
: