Politici de Sanatate

„Construim spitale regionale, dar România nu are regiuni”

27 iulie
14:31 2017
„Construim spitale regionale, dar România nu are regiuni”

Interviu cu Dana Burduja, economist de sănătate în cadrul Băncii Europene de Investiții

Cum este văzută România în afara granițelor după luptele recente de pe scena politică românescă și o schimbare a Guvernului la doar șase luni de la învestire?

Sunt două dimensiuni. Nu se vede bine, când cauți în istorie și vezi că n-a mai existat un precedent politic de asemenea natură și instabilitatea politică, indiferent că este în România sau oriunde în altă parte. Este întotdeaua un argument ca lucrurile să stea pe loc. Pe de altă parte, a doua dimensiune este că totuși, cu toate schimbările care au avut loc, de la un guvern la altul, noi avem în continuare parteneri de nădejde în Ministerul Sănătății, care continuă proiectele. Prin urmare, în ciuda schimbărilor politice, atât timp cât există o echipă tehnică care are cunoștințele și acces la nivelul de decizie relevant, pentru noi a fost o surpriză plăcută, așteptările fiind ca, atunci când se schimbă cei care decid politic, de multe ori să fie nevoie să o iei de la zero. Ei bine, acum nu a fost cazul. Obiectivul comun pare să fie respectat. Per ansamblu, instabilitatea niciodată nu a adus investitori, nu a atras parteneriate, întotdeauna te izolează.

EMA a dat publicității un raport în care se arată că IMM-urile din medicină sunt un pol de creștere economică. Înțeleg că aceste IMM-uri trebuie sprijinite să se dezvolte. Ce măsuri ar putea lua România în acest sens?

Într-adevăr, toate evidențele științifice și empirice dovedesc faptul că IMM-urile sunt motorul creșterii economice. Ar trebui să le sprijine, cu siguranță. Ce înseamnă asta? Sunt diferite niveluri: politicile publice, de taxare, nivelul de finanțare, sprijinirea inovației, atragerea tinerilor. Cam peste tot în lume este evident că sectorul public nu mai poate opera de unul singur, chiar dacă finanțează uneori exclusiv. Dar nu se mai poate el să fie și cel care finanțează, și cel care furnizează toate tipurile de servicii. Cel mai bun exemplu este dat de îngrijirile de lungă durată, de cronici, de bătrâni, cu care o să ne confruntăm din ce în ce mai mult și în care statul are un foarte mic aport ca furnizor de servicii. Chiar dacă finanțează aceste servicii și le plătește, ca furnizor, din ce în ce mai mult, va fi sectorul privat, privat însemnând pentru profit, non-profit, în orice versiune. Și atunci, cel mai important este să creezi cadrul în care cei privați să se dezvolte, aplicând politica pe care o face statul, dar dându-le voie să opereze într-un cadru reglementat care să le asigure și lor dezvoltarea. Pentru că de multe ori pot fi mai eficienți sau pot fi prezenți în locuri în care statul nu poate fi prezent sau nu are infrastructură în locul respectiv. Deci cred că, cel puțin în Sănătate, sectorul privat și public trebuie să lucreze împreună în cadrul unei politici asumate politic, instituțional, guvernamental.

Cum vedeți dezvoltarea sectorului privat în România, față de alte țări?

Cred că inițial a fost haotică. Acum este mai structurată dezvoltarea sectorului privat în sectorul de sănătate, dar cred că suntem grevați de aceeași problemă fundamentală care, după știința mea, nu s-a rezolvat, și anume faptul că având un pachet de servicii foarte larg, ca să nu zic nelimitat, în sectorul public, asta nu încurajează apariția sectorului privat complementar. Nu ai ce să oferi în plus, având în vedere că totul este, teoretic, acoperit. Practic însă, nu ai acces și atunci, în loc să introduci o asigurare privată sau o coplată, nu poți face acest lucru legal, deci oamenii nu au nici acces, pentru că resursele sunt limitate fizic sau în bani, dar nici nu există opțiunea de a transfera o parte în privat. Există în momentul de față abonamente, nu asigurări de sănătate complementare la ceea ce oferă sistemul public. Deci este o dilemă veche pe care am studiat-o, dar pentru care nu am găsit până acum o soluție. Rămâne limitată de sectorul celor care pot plăti integral serviciile.

Ce țară ne-ar putea servi drept exemplu prin modul în care funcționează lucrurile?

Franța are un sistem de bază de asigurare peste sistemul național, un nivel al asigurărilor mutuale, în care toți angajații care obțin venituri intră și ei în acest sistem mutual, și un al treilea nivel, asigurarea privată. În funcție de asta, când te prezinți la spital nu plătești nimic sau plătești foarte puțin cu o anumită diferență pentru lucruri care nu sunt în pachetul de bază. Franța este considerată că are un sistem de sănătate bun. Ce înseamnă bun, o spun studiile publicate în revistele de specialitate.

Un alt exemplu este Olanda. Are doar două nivele de asigurare, nu trei, dar, la fel, olandezii au un pachet de bază și un pachet suplimentar. În schimb, în Olanda, casele de asigurări de sănătate sunt private și atunci ele primesc banii publici și îi gestionează în cadrul reglementărilor făcute de sistemul public. Și atunci, ei oferă un serviciu integrat pentru că sunt obligați să îți acorde pachetul public și, dacă vrei, poți să-ți iei de la ei și pachetul suplimentar. Deci acolo funcționează.

Sau poți alege situația Germaniei, care cheltuiește 11% din PIB pe Sănătate, și este din PIB-ul Germaniei, dar nu e comparabilă cu situația din România. Și acolo au asigurările de bază, iar de la un anumit nivel în sus poți opta pentru un pachet și o asigurare private, pe modelul celei din Olanda: până la un anumit nivel de venit, ești obligat să rămâi în sistemul public, așa cum este el. De la un anumit nivel de venit în sus sau în anumite bresle profesionale, poți opta să treci într-un model similar celui francez sau olandez.

Marea Britanie anunțase de curând că are un deficit de 30.000 de angajați în sistemul medical. În urma Brexitului, profesioniștii și-au revizuit opțiunile. Dacă este să corelăm acest lucru cu măririle salariale din Sănătate care urmează să aibă loc la noi în țară, cum vedeți evoluția forței de muncă din sectorul sanitar?

Părerea mea este că nivelul veniturilor este doar una dintre cauzele migrației forței de muncă. Ele sunt corelate cu situația infrastructurii, cu situația socio-politică, cu situația felului în care se desfășoară activitatea în spitalele și în instituțiile publice. Cred că este o combinație. Cu siguranță că șansele să ne păstrăm personalul medical sunt mai bune față de acum un an sau doi.

Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, problemele majore ale sistemului de sănătate din România?

Cred că este o combinație relativ egală între infrastructura depășită și modul de organizare și de furnizare ale serviciilor. A rămas puțin înțepenită în secolul 20, iar lumea s-a mutat în secolul 21. În afară de medicii de familie, care s-au actualizat, nicăieri în lume nu se mai furnizează doar îngrijiri în spital, spital, spital. În sistemele moderne, funcționează foarte bine ambulatoriul de specialitate, spitalizarea de zi, îngrijirile pe termen lung. Deci spitalul a devenit mult mai concentrat și mai tehnologizat. La noi, în continuare este o mare tragedie dacă închizi un spital într-un oraș mic. Dacă îl închizi de tot, este o tragedie. Dar dacă apare în loc un ambulatoriu de specialitate unde își rezolvă mai bine problemele decât într-un spital, atunci este mult mai bine.

Vin cu modelul Poloniei, care a descentralizat foarte mult și lucrează la nivelul regiunilor. Noi nu avem regiuni. Discutăm însă despre spitale regionale. La noi, regiunile sunt un concept pentru a putea accesa fonduri europene, dar ele nu există administrativ. Cea mai bună unitate administrativ-teritorială de a furniza serviciile de sănătate este regiunea. Nu poți să replici județ de județ ceva ce are sens la nivel regional. În multe sisteme avansate, cu excepția institutelor naționale, toată rețeaua de furnizări de servicii de sănătate dintr-o regiune este sub autonomia regiunii respective: cine investește în infrastructură, cât investește, unde se duc banii.

Cine este Dana Burduja?

Dana Burduja este un specialist în economia organizării serviciilor de sănătate care a lucrat mult timp pentru sistemul de sănătate din România. Acum mai ajută sistemul de sănătate din România și evaluează pentru Banca Europeană de Investiții, ca economist în echipă, proiectele din sistemul de sănătate pentru care sectorul public sau privat vine cu cereri de finanțare.

În urma evaluărilor dumneavoastră, ce observații ați avea să-i faceți acestei țări ca să se… facă bine?

E imposibil să dai lecții în momentul în care nu mai locuiești în țară. Poate că poți fi mai obiectiv, poți să te distanțezi un pic. Ar trebui ca fiecare să se implice, implicarea însemnând responsabilitate, lucrul făcut bine, de la asociația de locatari de la scara blocului până la Guvern și Parlament, pentru că nu cred că există altă soluție. Fiecare, cât poate, cum poate și unde poate.

Peste tot, în alte țări, cel puțin în ultimii patru ani de când lucrez la BEI, face parte din sarcina de serviciu să contribui la dezvoltarea unui proiect nou în Sănătate. De la medic, asistent la directorul financiar. Există un responsabil de proiect care te ajută, dar nimeni nu o vede ca pe o corvoadă. În România cred că lipsește „integratorul” și pe acest post este pus cineva care are altă pregătire sau are și altă funcție și atunci oamenii își găsesc mai greu motivația, de ce să se implice. Oriunde te duci cu o propunere sau cu o idee concretă, chiar dacă nu ai pus-o în formatul cel mai bun, dacă justificarea economică și socială este viabilă, întotdeauna ai să găsești sprijin. În schimb, dacă proiectul este inventat și doar s-a căutat o justificare economică și socială, se vede întotdeauna.

Revin. Ar trebui să se regândească sistemul de furnizare a serviciilor. Infrastructura îți susține un model, dar, din păcate, odată ce este într-un loc, infrastructura îți înghite modelul. Totul va gravita în jurul infrastructurii. De aceea este bine să o creezi de la început ca să îți servească scopului (și nu invers), să o planifici astfel încât, atunci când s-a materializat, chiar să facă ceea ce ți-ai propus să facă acea infrastructură.

de Roxana Maticiuc

 

 

 

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: