Politici de Sanatate

Congresul Clubului Regal al Medicilor- ediția a III-a: concluzii

18 octombrie
13:16 2017
Congresul Clubului Regal al Medicilor- ediția a III-a: concluzii

Cea de-a treia ediție a Congresului Clubului Regal al Medicilor, care a avut loc în perioada 12- 14 octombrie 2017 la hotel Novotel, a fost, de fapt, o întâlnire multidisciplinară ce a reunit peste 600 de persoane în discuții generate de diferite patologii.

Organizat sub deviza ”Împreună construim Excelența”, evenimentul, creditat EMC, s-a bucurat de participarea a 149 de lectori români și internaționali din zeci de specialități medicale și chirurgicale: obstetrică- ginecologie, imagistică, medicină de laborator, ortopedie, psihiatrie, gastroenterologie, ORL, oftalmologie, neurologie, neonatologie, pediatrie, somnologie etc.

”Pentru această ediție am avut un număr mai mare de participanți decât în celelalte două ediții anterioare, ceea ce poate fi considerat un pas înainte. În acest an, cursurile pre- Congres s-au referit la o patologie foarte actuală, din nefericire, explorarea imagistică a cancerului mamar, de fapt a întregii patologii mamare. Întrucât avem mulți membri care se poziționează drept deschizători de drumuri, s-a conturat ideea dezvoltării unui curs de somnologie pediatrică. Cursul a suscitat un real interes și a fost organizat ca urmare a unor ateliere de lucru dedicate acestui segment din pediatrie care s-au succedat de-a lungul timpului”, a  declarat conf. univ. dr. Dan Ioan Ulmeanu, medic primar chirurgie toracică, președintele Clubului Regal al Medicilor.

În cele două zile de Congres și una de pre-Congres, specialiștii au participat la 12 sesiuni și două cursuri, iar discuțiile au beneficiat de aportul experților români și al celor din SUA, Austria și Republica Moldova.

”Scopul acestui model de întâlnire ştiinţifică multidisciplinară este de a aşeza în jurul pacientului echipe din multiple specialităţi pentru a contribui cât se poate de eficient la o comunicare care va sublinia şi va indica cele mai eficiente protocoale de diagnostic multidisciplinar, de stabilire a unor indicaţii terapeutice adecvate pentru aceşti pacienţi şi, mai departe, de urmărire. În fapt, pacientul are întotdeauna o complexitate patologică şi are nevoie ca într-un timp cât se poate de scurt echipa medicală să îi fie la dispoziţie”, a afirmat prof. asoc. dr. Cătălin Copăescu, director medical Ponderas Academic Hospital, membru în comitetul de organizare al Congresului.

Cele 12 sesiuni au fost: Actualități în Obstetrică- Ginecologie, Noi abordări multidisciplinare în Chirurgie, Abordări multidisciplinare în Pediatrie, Clinica sânului, Actualități în patologia ORL, Actualități în Neonatologie, Actualități în Gastroenterologie, Actualități în Oftalmologie, Medicina de laborator, Actualități în Chirurgia toracică, Rezecții complexe în endometrioză și Neuroscience.

 

Noutăți

Abordul minim invaziv- o opțiune terapeutică din ce în ce mai actuală

”Sesiunea de Chirurgie Toracică a fost legată de chirurgia minim invazivă. Este o zonă care în România se dezvoltă de ceva timp, dar dorim să apăsăm puțin accelerația și să dezvoltăm puțin mai agresiv acest segment. Avem profesioniști care să facă acest lucru, avem echipamentele necesare, trebuie să avem puțin mai mult curaj în a aduce în fața pacienților noștri această alternativă care este nu doar foarte modernă, ci este o opțiune terapeutică potrivită pentru foarte multe situații. Este o zonă care se va dezvolta, fără îndoială, și dorim să facem din abordul minim invaziv o zonă fierbinte în următorii ani. A doua sesiune a fost legată de patologia endometriozei- o patologie în continuă creștere. Este totodată o zonă de intersecție multidisciplinară- endometrioza este o zonă în care se întâlnesc multe specialități și acest subiect poate fi exploatat în cadrul unei sesiuni care să demonstreze ce se poate face în endometrioza profundă când se întâlnesc chirurgul, ginecologul, imagistul, anatomopatologul, la nevoie urologul și, în cazuri limită, chirurgul vascular”- conf. univ. dr. Dan Ioan Ulmeanu, președintele Clubului Regal al Medicilor.

 

Ponderas Academic Hospital, centru multidisciplinar de educație pentru clinicienii din Europa

”Medicii din Ponderas Academic Hospital au avut o implicare largă în cadrul evenimentului, iar experiența în organizarea și derularea Centrelor de excelență certificate internațional (chirurgia bariatrică, chirurgia herniilor, chirurgia colorectală și chirurgia minim invazivă) a fost împărtășită participanților. Ponderas Academic Hospital deține și un centru de educație multidisciplinar, unde chirurgi din România și din alte țări participă la evenimentele educaționale cu antrenament pe modele, pe simulatoare, inclusiv pe model animal anesteziat. Este, de altfel, singurul centru privat de instruire din această parte a Europei și cel mai activ, indiferent de forma de organizare. Ponderas aduce colegilor din România, cu ocazia Congresului, mesaje vizavi de această experiență- a instituirii și dezvoltării centrelor de excelență cu dorința de a exporta acest know- how, această expertiză pe care deja o avem pentru a fi mai buni pentru pacienții noștri”- prof. asoc. dr. Cătălin Copăescu, director medical Ponderas Academic Hospital.

 

Managementul infecțiilor în sarcină

”Prima mea prezentare a fost, în cadrul secțiunii de Obstetrică- Ginecologie, despre managementul infecțiilor materno- fetale, deoarece consultațiile pe care le acord în cadrul spitalului Regina Maria sunt cu precădere pentru gravidele cu diverse infecții în sarcină și cred că aceasta este o temă de mare interes. A doua intervenție s-a referit la tratamentele noi în hepatitele cronice virale, de asemenea un domeniu de foarte mare interes, atât pe hepatita C, cât și pe hepatita B”- prof. dr. Victoria Aramă, medic primar boli infecțioase, doctor în științe medicale:

 

 Intervenții intrauterine: fătul trebuie tratat ca un pacient separat

”Am început acum șapte ani intervențiile intrauterine în România, până atunci nu se făcea așa ceva. Am început cu intervenții mai simple, iar acum am ajuns chiar la intervenții pe cord. În cadrul Congresului au fost prezentate date noi despre ce se poate face cu sarcina cu citomegalovirus, cum se tratează și despre intervențiile intrauterine cu valvuloplastie în stenoza aortică și stenoza pulmonară și peacemakeri fetali montați intrauterin pentru blocada ventriculară. Conceptul internațional este că fătul este un pacient separat, nu face parte din mamă, deci trebuie tratat separat”- dr. Hadi Rahimian, medic primar Obstetrică-Ginecologie, director medical al Spitalului Regina Maria Băneasa.

 

40 de specialiști ORL în rețeaua Regina Maria

”Anul trecut a fost înființat departamentul ORL în rețeaua Regina Maria, iar în prezent sunt peste 40 de ORL-iști, mulți dintre ei cuprinși în activitatea chirurgicală a specialității, ceea ce ne dă mai multă încredere și posibilitatea să rezolvăm până la capăt cazurile dificile, să fim preciși în diagnostic și atitudine terapeutică. În acest an, am dorit foarte tare ca prezentările colegilor să reflecte ceea ce se petrece în cabinetul fiecăruia dintre noi. Nu sunt cazuri din literatură, nu sunt împrumuturi de la alte prezentări din lumea largă, ci cazuri clinice rezolvate în Regina Maria”- dr. Dana Safta, coordonator departament ORL Rețeaua Regina Maria.

 

 Terapii noi în cancerele agresive

„Au apărut noutăți legate de tratamentul cancerelor de sân triplu negative și Her pozitive. În cazul cancerelor triplu negative, în cadrul Congresului am discutat despre introducerea tratamentelor noi, a sărurilor de platină triplu negative pentru mutațiile BRCA. De asemenea, s-a vorbit despre blocanții androgenici care sunt încă în studiu, dar au rezultate promițătoare pentru anumite forme de cancer triplu negativ, concepte importante mai noi de a încerca să obții răspuns patologic complet, astfel încât supraviețuirea pacientului cu aceste forme agresive de cancer să fie cât mai bună”- dr. Cristian Gal, medic primar oncologie medicală.

 

Abordul minim invaziv în chirurgia colorectală și în chirurgia toracică oncologică

”Noutățile au fost legate de crearea excelenței în chirurgie, în special în chirurgia colorectală și în chirurgia toracică oncologică, pe care am prezentat-o împreună cu colegii mei. S-a discutat despre abordul minim invaziv în chirurgia colorectală și în chirurgia toracică. De fapt, standardul ar trebui să fie, și la noi în România, abordul minim invaziv în patologia colorectală și în patologia generală. Am ales aceste teme pentru că sunt de actualitate și pentru că spitalul Ponderas, unde lucrez, este un spital de vârf în această direcție, atât ca intervenții chirurgicale abordate minim invaziv, cât și ca centru de training în chirurgia minim invazivă penru toate specialitățile: chirurgie generală, ginecologie, urologie, chirurgie toracică și, de curând, ORL și chirurgie ortopedică. Încercăm să aducem în România un suflu nou, astfel încât să ajungem și noi ca această chiurgie minim invazivă să devină un  standard”- Șef de Lucrări dr. Victor Tomulescu, medic primar Chirurgie Generală.

 

Centru de Somnologie Pediatrică la Regina Maria

”Ne bucurăm că ediția aceasta a Congresului Clubului Regal al Medicilor a adus și deschiderea Centrului de Somnologie Pediatrică. Am avut cursuri pre- Congres care s-au ținut în acest Centru de Somnologie Pediatrică, împreună cu mulți medici cu specialități pediatrice. Am avut invitați în cadrul Congresului doi reputați medici: prof. univ. dr. Narong Simakajornboon, directorul Centrului de Somnologie Pediatrică din Cincinnati, unul din primele trei spitale de pediatrie din SUA, și conf. dr. Hemant Sawnani, specialist în boli neuromusculare în cadrul aceluiași centru. Este o mare bucurie și realizare să aducem pentru prima dată în România acest tip de servicii care lărgesc modul în care putem privi lucrurile, astfel încât să avem o perspectivă, ca un întreg, atât ziua cât și noaptea, asupra a tot ceea ce ni se întâmplă. De asemenea, ne-a bucurat foarte mult prezența colegilor noștri din Chișinău – dr. Olga Cârstea, medic pediatru și secretar al Societății de Pediatrie din Moldova, care ne-a prezentat Actualități și perspective în domeniul bolilor rare în Republica Moldova – proiect foarte nou și de perspectivă, dar și dr. Nadejda Lupușor, care a vorbit despre un subiect extrem de interesant – Ameliorarea neurotroficității în accidentele vascular- cerebrale la copii. Este deja a doua prezență a colegilor din Republica Moldova- astfel completăm și extindem participarea națională și internațională”- dr. Mihaela Oros, coordonator Centrul de Somnologie Pediatrică Policlinica Băneasa.

 

 Tratamentul leziunilor mamare infraclinice

”Sesiunea de cancer mamar la care am participat a fost un adevărat regal pentru specialiști. Toate prezentările au adus niște informații de actualitate care, cu siguranță, vor schimba nu numai prezentul, ci și viitorul tratamentului acestei boli. Tema mea a fost legată de leziunile mamare infraclinice ce rezultă în urma unor programe de screening pentru cancerul glandei mamare. Sunt leziuni de mici dimensiuni care, tratate, reduc enorm mortalitatea prin cancer al glandei mamare. Prevenția acestor leziuni constă mai degrabă în depistarea lor precoce, astfel încât, în unele din cazurile mai puțin avansate, să obținem rezultate mult mai bune, în final, pentru pacient”- Șef de Lucrări dr. Cristian Bordea, medic primar Chirurgie Generală, Supraspecializare Chirurgie Oncologică.

 

Noutăți terapeutice în cancerul mamar

”Sesiunea pe care am condus-o a fost legată de afecțiunile mamare și au fost prezenți colegi de diferite specialități – chirurgi, ginecologi, anatomopatologi, oncologi medicali, radioterapeuți, imagiști etc- e o patologie, ca majoritatea, care pentru diagnostic și tratament are nevoie de o echipă multidisciplinară. Au fost discutate o mulțime de noutăți: folosirea pe scară largă a ganglionului santinelă, înțelegerea identificării și biopsiei ganglionului santinelă în cancerul mamar, înțelegerea în amănunt a tehnicii care trebuie efectuată, a indicațiilor, dar și a limitelor. Apoi au fost discuții legate de chirurgia oncoplastică, de rolul anatomopatologului, de durerile sânilor (mastodinie) cu care femeile se prezintă de foarte multe ori la medic – cauzele acestei dureri, tratamentul și ce este de făcut în această situație, noutăți privind diagnosticul afecțiunilor mamare de tot felul și, evident, ultimele progrese făcute de chirurgia cancerului mamar: se evită, pe cât posibil, mastectomia, se fac operații care conservă sânul, care reconstruiesc sânul, se fac operații care, în același timp operator, micșorează sau modifică sânul șamd”- prof. univ. dr. Alexandru Blidaru, chirurgie oncologică.

 

 Medicina de laborator, o unealtă în mâna clinicianului

”Sesiunea de laborator își are și ea partea bine stabilită printre celelalte sesiuni, deoarece medicina de laborator este un departament important, este o linie de business de care suntem mândri. Am avut o gamă variată de lucrări despre noi abordări în diagnostic, despre prevalența rezistenței la antibiotice, despre calitatea în laborator. Au fost prezentări de laborator încadrate și în prezentările clinice, pe specialități, deoarece laboratorul este o unealtă în mâna clinicianului. Deși avem sesiune separată, locul nostru este printre prezentările clinicienilor”- dr. Andreea Alexandru, medic Şef al Laboratorului Clinic Regina Maria.

 

Cazuri rare în Neonatologie

”Am încercat să prezentăm cazuri speciale, rare, tocmai pentru că lumea nu se întâlnește cu ele și abordarea multidisciplinară nu este chiar o rutină. Poate noi, prin faptul că suntem în privat, accesăm mai ușor interdisciplinarul sau avem posibilitatea să mobilizăm mai repede partea de interdisciplinar. Am avut colegi și din afara rețelei Regina Maria care au venit cu noutăți și tot ce înseamnă lucruri practice, întâlnite în activitatea curentă. Încet, încet sperăm să implicăm mai mult asistentele, maternitățile de stat. Clubul Regal este al medicilor, fie că sunt de la stat sau de la privat. Toți trebuie să aibă șansa să primească informații”-  dr. Mihaela Scheiner, șef Secție Neonatologie Spitalul Băneasa:

 

Alternative la colonoscopie

”În cadrul sesiunii de Gsdtroenterologie au fost contribuții foarte importante în ceea ce privește alternativele la colonoscopie pentru cei care nu pot să o facă, imagistica modernă, endoscopia și terapia endoscopică- o temă foarte bine pusă la punct. Ceea ce am observat și mă bucură este că tineretul începe să se impună din ce în ce mai mult”- dr. Andrei Haidar, medic primar Gastroenterologie.

 

 Bolile inflamatorii intestinale, tratate multidisciplinar

”Mă bucur că se promovează în continuare ideea de multidisciplinaritate, pentru că toată patologia abordată de noi este multidisciplinară. Bolile inflamatorii intestinale vor rămâne un subiect de actualitate din toate punctele de vedere, al tuturor specialităților care le abordează. Cel care va descoperi cauza lor va câștiga, probabil, Nobelul pentru Medicină”-  dr. Ioana Panazan, gastroenterolog, specialist în boli interne.

 

 Managementul bolilor inflamatorii intestinale

”Subiectul pe care l-am realizat în echipă în această ediție a Congresului se referă la bolile inflamatorii intestinale – în special îmbunătățirea managementului bolilor acestor pacienți. Bolile inflamatorii afectează foarte mult tinerii. Cazurile care ajung la noi sunt adevărate provocări terapeutice cărora, până acum, am reușit să le facem față cu bine. Este un subiect de actualitate, se tinde către standarde care să uniformizeze îngrijirea acestor pacienți în Europa, către crearea unei echipe multidisciplinare și către implementarea unor standarde de îngrijire pentru ei. Am încercat să relev cum ne străduim să aplicăm aceste criterii și să le organizăm într-un centru privat, poate nu cu un volum de pacienți asemeni spitalelor de stat, dar cu adresabilitate foarte mare, și am făcut referire la progresele pe care le-am realizat în ultimii ani”- dr. Simona Grigoruță, medic primar gastroenterologie.

 

Achizițiile tehnologice ne apropie de Europa Occidentală

”Am participat la sesiunile dedicate patologiei metabolice, chirurgiei minim- invazive, chirurgiei toracice, endometriozei și endoscopiei intervenționale. Au fost prezentări cu ultimele achiziții tehnologice, ceea ce mă bucură pentru că am constatat că nu ne rupem de Europa Occidentală. Pe lângă achiziții, am avut ocazia să văd și niște update-uri bine puse la punct, ceea ce arată interesul științific și, totodată, didactic, al prezentatorilor. Viitorul arată bine. Unde nu ne descurcăm, în viitor tehnologia ne va ajuta”- conf. univ. dr. Florin Turcu, chirurgie generală, endoscopie digestivă.

 

Managementul epilepsiei: cum să nu ratăm cazurile reale de boală

”Se creionează și se structurează un protocol articulat de abordare a pacientului cu epilepsie, de monitorizare și de tratament. Există în România un bazin, să spunem, de 400.000 de pacienți care au o formă sau alta de epilepsie. Este o estimare, neavând registru ne bazăm pe cifrele altora (2% din populație). În fiecare an intră 4.000 de bolnavi și pleacă 4.000 de bolnavi. Noi putem acționa pe poarta de intrare, pe acești 4.000 pe care să-i punem pe direcția bună: diagnostic de prezumție, diagnostic de certitudine, diagnostic diferențial, protocol, RMN, testare genetică, EEG, tratament. Anul ăsta câștigi 4.000 de oameni, anul viitor la fel, și așa mai departe. Ideea de bază este că cei nou intrați pot fi puși pe sine, la ei trebuie să lucrăm. Despre asta am discutat în sală: cum facem să nu greșim, să nu ratăm, să nu pierdem cazuri de adevărată epilepsie și să nu diagnosticăm cazuri fals pozitive în care pacientul stă cu medicamentele în poșetă absolut inutil”- dr. Bogdan Florea, Neurologie.

Management logistic și comunicare: Quinn the Medicine Media și revista Politici de Sănătate.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: