Politici de Sanatate

CoNAS – desființată și înlocuită cu Autoritatea Națională de Mangement al Calității în Sănătate

02 februarie
19:25 2015
CoNAS – desființată și înlocuită cu Autoritatea Națională de Mangement al Calității în Sănătate

Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) va fi înlocuită cu nou înființata Autoritate Națională de Management al Calității în Sănătate, potrivit unei ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial. Documentul, aprobat în ultima ședință de Guvern, prevede că Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate va prelua, în termen de 30 de zile, prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, posturile şi personalul aferent structurilor de personal, precum şi întregul patrimoniu. La sfârșitul celor 30 de zile, CoNAS va fi desființată.

“Până la data încheierii protocoalelor, atribuţiile Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate sunt exercitate în continuare de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor”, se arată în ordonanța de Guvern.

Astfel, începând cu luna martie, certificatele de acreditare a spitalelor vor fi emise de noua autoritate, care funcţionează în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru. La fel ca și CoNAS, Autoritatea Națională de Mangement al Calității în Sănătate va fi condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit pentru un mandat de 5 ani, prin decizie a prim-ministrului. De asemena, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate va fi finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Conform ordonanței de Guvern, procedura de acreditare a spitalelor nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de cinci ani, iar neobținerea acreditării în acest termen conduce la imposibilitatea încheierii contractului de furnizare servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate.

De semenea, documentul prevede că înainte de expirarea acreditării, fiecare spital în parte are obligația să solicite evaluarea în vederea reacreditării: “reevaluarea unităţii sanitare se poate face atât la iniţiativa Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, cât şi la solicitarea Ministerului Sănătăţii, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie sau, după caz, la solicitarea reprezentantului legal al unităţii sanitare private. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant”.

În ceea ce privește certificatele de acreditare a spitalelor emise deja de CoNAS, acestea îşi păstrează valabilitatea. Din cele 459 de spitale din România, fuseseră acreditate până la începutul anului trecut doar 77 de unități.

 Mirabela Viașu

 

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: