Politici de Sanatate

Carta Albă a Inovației în Sănătate, lansată oficial

01 octombrie
15:48 2019
Carta Albă a Inovației în Sănătate, lansată oficial

Platforma de dialog și cooperare „Resurse pentru Sănătate”, inițiată de Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților și Comisia pentru Sănătate Publică din Senat, împreună cu Local American Working Group – LAWG, a lansat marți Carta Albă a Inovației în Sănătate.

Platforma „Resurse pentru Sănătate” a fost constituită în anul 2018, iar punctul de start pentru dezvoltarea Cartei Albe este raportul „Modele europene: opțiuni pentru finanțarea serviciilor medicale și a medicamentelor în România”, elaborat de Economist Intelligence Unit (EIU). Pe baza acestui raport, au fost identificate trei direcții prioritare de acțiune – Programul Inovație în Sănătate, Valoarea în sănătate și Creșterea finanțării pentru sănătate și inovație prin atragerea de resurse adiționale. Aceasta este prima platformă de dialog care reunește experți tehnici ai sistemului de sănătate din România, având ca obiectiv final creșterea finanțării pentru inovație în sănătate.

Analiza la nivel național și internațional a acestor trei teme este cuprinsă în Carta Albă, care propune soluțiile tehnice aplicabile pe plan local. Acestea au fost formulate de cei peste 30 de experți reprezentanți ai autorităților din sănătate și finanțe, asociații de pacienti, experți în domeniul politicilor de sănătate și finanțare, reprezentanți ai mediului academic, ai industriei farmaceutice inovatoare, care au format Grupurile tehnice consultative ale Platformei, reunite în Parlament în 2019. Potrivit experţilor, se impune adoptarea unor politici publice multianuale privind finanţarea serviciilor de sănătate, care să conţină ţinte realizabile de creştere a veniturilor şi cheltuielilor, ţinând cont de faptul că Sănătatea este o investiţie. Ei susţin că bazinul demografic de contribuabili nu poate susţine pe termen lung cheltuieli în creştere pentru investiţiile necesare în sistem şi propun un plan multianual privind finanţarea pe termen mediu şi lung a sistemului de sănătate, care să fie inclus în Strategia Naţională de Sănătate 2021-2027, în vederea asigurării sustenabilităţii bugetare. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a declarat că ”asigurările private ar putea duce la creşterea finanţării sistemului medical, ceea ce ar determina şi o creştere a calităţii actului medical şi a nivelului condiţiilor de cazare din spitalele publice”.

„Îmbunătățirea accesului la tratament trebuie să pornească întotdeauna de la nevoi reale, de la date corecte și de la o premisă de analiză solidă. Această Cartă ne dorim să devină un instrument în dezvoltarea politicilor publice pentru finanțarea inovației în sănătate”, a declarat conf. dr. Florin Buicu, președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Documentul a fost lansat spre consultare publică în cadrul evenimentului din Parlamentul României, cu participarea reprezentanților Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Casei Naționale de Sănătate, Școlii Naționale de Sănătate Publică, ai asociațiilor pacienților, spitalelor, comunității academice, experților în domeniul politicilor de sănătate și finanțare, a industriei farmaceutice și a industriei de asigurări de sănătate.

„Dezvoltarea soluțiilor și politicilor moderne pentru sistemul de sănătate din România este posibilă cu participarea tuturor actorilor implicați – instituții, comunitatea pacienților, entități private – iar Carta Albă este dovada acestui lucru. Proiectul a pornit de la realitatea sistemului sanitar, având în vedere nevoia de suplimentare a fondurilor pentru sănătate și inovație. Avem acum aceste soluții practice propuse de Grupul de Experți ai Platformei, pe care vom putea să le dezvoltăm legislativ pentru acoperirea nevoilor pacienților”, a declarat dr. László Attila, Președinte al Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat.

Lansarea Cartei Albe a inovației în sănătate încheie etapa teoretică de dezvoltare a proiectului, urmând, cu susținerea actorilor implicați, să fie demarate inițiative legislative care să adreseze aspectele subliniate de acest document, prin fundamentarea solidă a politicilor publice de sănătate.

„Creșterea calității vieții pacienților români depinde direct proporțional de investiția în sănătate și de accesul la cele mai noi alternative de tratament. Împreună cu experți în domeniu și cu angajamentul celor două Comisii de sănătate din Camera Deputaților și Senat, am reușit într-un timp relativ scurt, de doar câteva luni, să definim nevoile de acces la terapii noi și soluțiile pentru a le face disponibile pacienților români”, a declarat și Attila Fejer, președinte Local American Working Group.

”Viitorul în sănătate înseamnă inovare. Iar în acest sens, avem exemplul multor state europene în care inovația în sănătate și-a dovedit pe deplin eficiența”, a completat și conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat, departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: