Politici de Sanatate

Autoritățile și profesioniștii din sănătate, în dialog cu pacienții

30 septembrie
13:49 2016
Autoritățile și profesioniștii din sănătate, în dialog cu pacienții

Pacienții sunt un element esențial al sistemului de sănătate, iar reprezentanții lor ar trebui să se regăsească la nivelul tuturor factorilor de decizie instituționali. Cea de-a treia ediție a Masterclass Școala Pacienților, organizată de COPAC și revista Politici de Sănătate, care s-a desfășurat în perioada 23- 24 septembrie la București, a dat prilejul reprezentanților a 25 de asociații de pacienți membre și ne-membre COPAC să obțină informații despre “Strategii de management eficient – o nouă abordare a sănătății”.

„Reacţiile adverse ale medicamentelor, erorile de medicaţie, utilizarea greşită pot afecta obţinerea beneficiilor complete ale unui tratament şi pot împovăra sistemul de sănătate. Fac un apel, prin dumneavoastră, la pacienți, care trebuie să fie implicați în procesul de raportare a reacțiilor adverse”, a declarat dr. Nicolae Fotin, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Monica Althamer, secretar de stat în Ministerul Sănătății, este de părere că pacienții ar trebui să fie prezenți în orice discuție legată de afecțiunea cu care trăiesc. „Consider că un pacient poate deveni expert în propria afecțiune. Fiind informați, ne putem ajuta și îi putem ajuta și pe alții aflați în situația noastră. De asemenea, cred că rolul pacienților în Comisiile de Etică ale spitalelor este extrem de important, pacienții ar trebui să se regăsească și în alte instituții, și în Ministerul Sănătății etc.”, a declarat Monica Althamer.

În ceea ce privește tratamentul necesar bolnavului, potrivit dr. Oana Costan, director Direcția Programe Curative CNAS, statul are obligația să asigure accesul la serviciile medicale. ”Direcția Programe Curative din cadrul CNAS acționează în interesul pacienților: identifică nevoia prin întâlniri cu pacienții, asigură relația cu Comisiile de experți în vederea aprobării dosarelor și monitorizează accesul la tratament și finanțarea programelor”, a susținut dr. Oana Costan.

„Școala Pacienților reprezintă, de fapt, o școală pentru noi toți. Atât reprezentanții autorităților, cât și profesioniștii din sănătate prezenți la eveniment au avut posibilitatea de a afla despre problemele grave cu care pacienții români se confruntă: lipsa serviciilor de calitate în spitale, lipsa prevenției și a tratamentelor eficiente etc. Liderii pacienților sunt persoane care, pe lângă o mare pasiune, motivație interioară și generozitate sufletească, au pregătirea necesară să ofere soluții de îmbunătățire a managementului bolilor cronice. Pacientul trebuie să devină pivotul în jurul căruia  se organizează îngrijirile medicale. Întregul sistem de sănătate trebuie reformat și transformat dintr-un sistem reactiv într-un sistem proactiv și centrat pe pacient”, a spus Maria Vasilescu, publisher al Revistei Politici de Sănătate.

 

Prezentări tematice

Reprezentanții asociațiilor de pacienți prezenți la Școala Pacienților au mai avut ocazia să discute cu:

  • Gabriela Dima, consilier Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități
  • Zsuzsa Almási, psiholog Asociatia Prader Willi din Romania si Asociatia Romana de Cancere Rare – ExpertRARE
  • conf. univ. dr. Daniela Opriș, Spitalul Clinic “Sf. Maria”
  • Rozalina Lăpădatu, președinte APAA
  • Ciprian Nicolae, manager proiecteue.ro
  • dr. Nicoleta Calomfirescu, președinte ARDES
  • lector dr. Lygia Alexandrescu, președinte Societatea Română de Educație Nutrițională
  • dr. Cristina Berteanu, director medical Neolife Medical Center
  • dr. Horea Timiș, inițiator www.calitatespitale.ro
  • dr. Carmen Beșliu, Director Medical Divizia de Oncologie, Novartis Pharma Services România
  • dr. Ioana Bianchi, Manager Relația cu Autoritățile Divizia de Oncologie, Novartis Pharma Services România
  • Emilie Prazakova, Region Europe Patient Advocacy Manager, Novartis Pharma.

Masterclass Școala Pacienților 2016 a fost susținut de Novartis.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: