Politici de Sanatate

Astmul sever nu doare, dar tot la Urgență ajungi

18 ianuarie
12:17 2019
Astmul sever nu doare, dar tot la Urgență ajungi

Principala trăsătură a pacienților cu astm sever este că „nu țipă”. „Astmul nu doare, poate de-asta nici nu ne auziți prea mult. Asta nu înseamnă că nu ne afectează. Tot la Urgență ajungem. Dar încercăm să-l ținem sub control cu ce avem la îndemână. Însă tot ne mai sufocăm din când în când, tot obosim când ne jucăm cu copiii, tot ni se dă viața peste cap. Doar că am învățat să ne adaptăm”, spune Iulian Matei, în vârstă de 45 de ani, diagnosticat cu astm bronșic sever în 1997, la doar 24 de ani.

Prima criză de astm a lui Iulian a avut loc exact în anul diagnosticării, de fapt așa a și depistat boala. „Am avut un semnal de alarmă cu câțiva ani înainte, dar nu prea l-am băgat în seamă. Când s-a declanșat criza, am ajuns la Urgență aproape în stare de inconștiență. Și de atunci am început tratamentul, pe care l-am tot schimbat de-a lungul timpului”, explică Iulian.

Odată cu declanșarea astmului bronșic sever, au apărut și complicațiile (rinite, sinuzită, alergii la diferite substanțe sau medicamente). „La un moment dat, de un revelion, am luat antiinflamator din cauza unei dureri de dinți. Și atunci am ajuns la Urgență. De sinuzită a trebuit să mă operez, pentru că durerile deveniseră insuportabile. Când m-am operat, medicul mi-a spus că ar trebui să mă mut undeva în vârf de munte, într-un glob de sticlă care să mă protejeze. Răceala la mine este veșnică, este parte din viața de zi cu zi. Eu și cei ca mine trebuie să ne protejăm în permanență, indiferent de sezon”.

Deși este unul dintre pacienții complianți la tratament, asta nu înseamnă că se poate bucura de viață la fel ca înainte. „Câțiva ani înainte de diagnostic, am lucrat ca mecanic auto: am avut parte de noxe, de frig… Acum, lucrez într-un birou, dar ori de câte ori merg prin oraș, parcă mă întorc în hala auto. O criză de astm înseamnă că respiri, dar în același timp te sufoci. Intri în panică imediat și apoi obosești. Dacă nu este cineva lângă tine, uneori nici nu poți să îți iei medicația de urgență sau, mai rău, să ajungi la spital”.

Apariția de noi tratamente nu l-a sărit pe Iulian, care a participat, timp de doi ani, la un studiu în care i se administra un produs injectabil o dată pe lună. „În acea perioadă, nu am mai folosit inhalator sau pastile. Un produs injectabil era singurul tratament. Și nu pot să spun că mi-au lipsit celelalte terapii. Nu am avut crize de astm, dar oricum mă obișnuisem deja să fiu precaut, să evit factorii sau condițiile care m-ar fi putut deranja.”

Ulterior studiului, Iulian a revenit la tratamentul cu terapii inhalatoare: una de două ori pe zi – dimineața și seara – și una în caz de urgență. Ce nu mai poate să facă din cauza bolii? „Multe lucruri. Am început să fiu limitat în ceea ce privește activitățile fizice. Nu mai pot să alerg în parc – mă mai joc uneori cu băiatul, dar mai încet. Noroc că face înot și alerg după el doar cu privirea, de cele mai multe ori. Problema este că obosim foarte repede și că nu mai putem respira. Și dacă urc scările, încep să gâfâi. În plus, trecerea de la o temperatură la alta ne lasă fără aer și de aici apar multe probleme.”

Ce și-ar dori? Culmea, nu să nu mai aibă boala, ci să existe un medicament care să-l ajute să nu se mai sufoce și să facă toate lucrurile pe care le făcea înainte. „Au fost perioade în care luam medicamente și de trei ori pe zi, mai multe deodată. Și tot nu puteam să țin sub control pe deplin astmul. Tot eram limitat. Aș vrea să avem și noi acces la medicamente care să ne permită să avem o viață normală, din nou.”

de Valentina Grigore

Alte articole

TOP

Interviu dr. Mihaela Vlaiculescu

revista politici de sanatate-Republica Moldova

revista politici de sanatate

Abonează-te la newsletter

:
: