Politici de Sanatate

Asociatia Transplantaților din România a aderat la South – Est Europe Transplant Network

08 aprilie
17:24 2016
Asociatia Transplantaților din România a aderat la South – Est Europe Transplant Network

Președintele Asociației Transplantaților din România, Gheorghe Tache a semnat la Zlatibor – Serbia aderarea Asociației Transplantaților din România la Memorandumul de constituire a South – Est Europe Transplant Network.

“Suntem interesați și încrezători în dezvoltarea relațiilor multilaterale în South – Est Europe Transplant Network prin schimbul de informații și bune practici. Avem convingerea că într-un astfel de cadru de cooperare vom reuși împreună să creștem accesul la transplansplant și să îmbunătățim calitatea vieții pacienților reprezentați în toate statele organizațiilor membere. Prin această aderare, ATR își asumă un rol activ în realizarea obiectivelor Rețelei, cu accent pe armonizarea și implementarea legislației privind donarea și transplantul (inclusiv protecția socială) la nivel regional, în conformitate cu directivele UE”, a declarat Gheorghe Tache.

South – Est Europe Transplant Network este o rețea de asociații ale pacienților cu transplant, cu nevoie de transplant și dializă care își propune să acționeze în comun și să se susțină reciproc pentru creșterea numărului de donatori, dezvoltarea activității de transplant, îmbunătățirea și armonizarea legislației privind donarea și transplantul, creșterea calității vieții pacienților reprezentați. Membrii Rețelei urmăresc să realizeze aceste obiective prin comunicare, cooperare, schimb de bune practici și suport reciproc pentru dezvoltarea și consolidarea fiecărei organizații membere. Membrii acestei rețele sunt organizații din Bosnia – Herțegovina, Croația, Serbia, Slovenia și Muntenegru. “Rețeaua este deschisă pentru asociațiile din regiune care împărtășesc obiectivele acesteia în ceea ce privește schimbul de experiență, ajutorul reciproc la rezolvarea problemelor din țările noastre, schimbul de idei și bune practici privind modul de acțiune și rezolvare a problemelor în fiecare țară, manifestări comune pentru celebrarea Zilei Mondiale a Rinichiului și Zilei Europene a Donării de Organe. În viitor, ne propunem realizarea în comun de flyers, broșuri, insigne, tricouri și alte materiale promoționale. Intenționăm să realizăm în comun evenimente în unele dintre cele mai importante orase ale tarilor organizatiilor membre în Rețea” este de părere Tomislav Žuljević, președinte al asociatiei similare ATR din Bosnia – Hertegovina, membru fondator al Rețelei.

Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

Interviu dr. Mihaela Vlaiculescu

revista politici de sanatate-Republica Moldova

revista politici de sanatate

Abonează-te la newsletter

:
: